STUDIU: Persoanele cu un sistem imunitar hiperactiv sunt mai predispuse să dezvolte sindromul oboselii cronice
Oamenii de ştiinţă care cercetează factorii care stau la baza declanşării unei boli complexe, cunoscute sub numele de sindromul oboselii cronice (Chronic Fatigue Syndrome, CFS), au descoperit indicii în modul în care sistemele imunitare ale unor oameni reacţionează mai puternic la provocări, scrie agerpres.ro.
CFS - o boală severă, caracterizată de o oboseală mentală şi fizică pe termen lung - ar afecta, potrivit oamenilor de ştiinţă, circa 17 milioane de persoane la nivel global.
Persoanele care suferă de acest sindrom sunt adesea nevoite să-şi petreacă ziua în pat şi se simt incapabile să efectueze activităţi obişnuite, cum ar fi spălatul sau mâncatul.
Cercetătorii au folosit un medicament cunoscut sub numele de interferon alfa pentru a crea un model al sindromului şi au constatat că pacienţii al căror răspuns imun la tratament a fost unul hiperactiv sau exagerat sunt mai predispuşi la oboseală cronică.
"Pentru prima dată, am arătat că persoanele care sunt mai predispuse să dezvolte o afecţiune asemănătoare CFS au un sistem imunitar hiperactiv, atât înainte cât şi în timpul sesizării unei provocări la adresa sistemului imunitar", a declarat Alice Russell de la Institutul pentru Psihiatrie, Psihologie şi Neuroştiinţe (IoPPN) din cadrul King's College din Londra, autoarea principală a cercetării.
Sindromul şi cercetarea asupra sa sunt extrem de controversate, în parte deoarece posibilele sale cauze şi gama sa de simptome debilitante sunt prost înţelese.
Interferonul alfa este utilizat în tratamentul hepatitei C şi activează sistemul imunitar în acelaşi mod ca o infecţie puternică.
Mulţi pacienţi trataţi cu interferon alfa se confruntă cu o oboseală extremă în timpul tratamentului, iar alţii continuă să o resimtă timp de mai multe luni după ce tratamentul s-a terminat.
Echipa lui Russell a folosit aceste cunoştinţe pentru a măsura oboseala şi markerii sistemului imunitar la 55 de pacienţi înainte, în timpul şi după tratamentul cu interferon alfa.
Rezultatele au arătat că 18 dintre cei 55 pacienţi care au continuat să prezinte o afecţiune asemănătoare CFS aveau un sistem imunitar hiperactiv înainte de tratament şi un răspuns extrem de activ în timpul tratamentului.
"Aceste rezultate ne sugerează că oamenii al căror sistem imunitar reacţionează exagerat la o provocare sunt mai susceptibili să dezvolte CFS", a subliniat Russell.
- GRANT DIN PARTEA JAPONIEI: Două instituţii medicale din ţară vor fi dotate cu echipament performant, iar alte două şcoli vor fi reparate
- STUDIU: Omenirea va anula în doar două secole aproximativ 3 milioane de ani de răcire a climei
- Trebuie să știi asta! Insuficiența cardiacă. Cauze și simptome
- VEŞTI INCREDIBILE: Michael Schumacher nu e ţintuit la pat şi nici nu respiră artificial