STUDIU: Persoanele religioase trăiesc mai mult
Un nou studiu al cercetătorilor americani a ajuns la concluzia că religiozitatea poate veni laolaltă cu longevitatea.
Studiul, care a avut în vedere analizarea anunţurilor mortuare a mai mult de 1.000 de oameni de pe teritoriul SUA, a arătat că oamenii cu afiliere religioasă trăiesc în medie cu patru ani mai mult decât cei nereligioşi, scrie Live Science.
Descoperirile au fost valabile chiar şi atunci când cercetătorii au luat în considerare sexul şi stare civilă, doi factori care influenţează speranţa de viaţă. Într-adevăr, femeile trăiesc în medie cu circa 4,8 ani mai mult decât bărbaţii, dar efectul religiei asupra longevităţii s-a apropiat de acesta.
„Afilierea religioasă are un efect aproape la fel de puternic ca efectul genului”, a precizat Laura Wallace, autorul principal al studiului de la Ohio State University.
Noul studiu publicat pe 13 iunie în jurnalul Social Psychological and Personality Science confirmă rezultatele anterioare ale altor studii care au arătat că participarea la serviciul religios este asociat cu o speranţă de viaţă mai lungă. Totuşi, acestea au fost bazate pe declaraţiile persoanelor chestionate, astfel că nu este clar cât de precise sunt. Însă, studiul recent se bazează pe afilierea religioasă relatată de redactorul anunţurilor mortuare.
Cercetătorii au precizat că studiul a găsit doar o asociere, şi nu o relaţie de cauză-efect.
Pentru lucrare, specialiştii au analizat circa 1.100 de anunţuri mortuare din 42 de oraşe mari din SUA publicate online în 2010 şi 2011. Determinarea afilierii religioase a fost pe baza declaraţiei acestui aspect în text. De asemenea, cercetătorii au notat vârsta, sexul şi starea civilă, dar şi numărul de activităţi sociale şi de voluntariat menţionate.
Astfel, luând în considerare toate variabilele menţionate mai sus, oamenii religioşi au trăit în medie cu 3,8 ani mai mult decât cei nereligioşi.
Totuşi, studiul nu a putut stabili factorii ce ţin de stilul de viaţă pe baza anunţurilor mortuare.
De asemenea, cercetătorii au sugerat că nivelul general de religiozitate al unui oraş şi cât preţ pun locuitorii unui oraş pe respectarea normelor sociale poate fi un factor important, scrie descopera.ro