STUDIU: Plantele ar putea înlocui becurile în viitor
Relaţia dintre oameni şi plante este una foarte strânsă, iar efectele pe care acestea le au asupra noastră sunt semnificative.
Potrivit unor studii, în zonele în care se găsesc multe spaţii verzi au loc mai puţine infracţiuni, iar angajaţii care au birourile decorate cu plante sunt cu 15% mai productivi.
Cercetătorii caută noi modalităţi de a folosi plantele în beneficiul umanităţii, dar şi în alte scopuri. Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA), instituţia guvernamentală a Statelor Unite care dezvoltă noi tehnologii militare, vrea să obţină plante care să fie folosite în operaţiuni de spionaj, supraveghere şi monitorizare, scrie go4it.ro
Pe de altă parte, Massachusetts Institute of Technology (MIT) derulează mai multe experimente, printre care şi unul prin care se încearcă obţinerea de plante ale căror frunze strălucesc în întuneric. „Ne gândim cum am putea modifica plantele astfel încât să înlocuiască funcţiile dispozitivelor pe care le folosim zi de zi”, a declarat Michael Strano, profesor la MIT implicat în aceste proiecte.
Prin inserarea unor nanoparticule în frunzele de măcriş de baltă, acestea au produs o lumină slabă timp de trei ore şi jumătate. Experimente similare au fost făcute cu spanac şi varză.
Frunzele au fost introduse într-o soluţie cu nanoparticule, iar apoi au fost expuse la presiune mare, care a provocat aborbţia nanoparticulelor prin pori. După ce au intrat în frunze, nanoparticulele au eliberat luciferină - o substanţă care, prin oxidare, devine luminoasă - şi luciferază, o enzimă care face ca luciferina să strălucească. În acest fel, lumina a fost produsă chiar de metabolismul plantei.
Totuşi, mai este mult de lucru. Lumina obţinută reprezină doar o miime din cea necesară pentru ca un om să poată citi în întuneric. În viitor, tehnologia ar putea fi folosită pentru iluminarea locuinţelor şi chiar a străzilor. Se încearcă obţinerea unei substanţe care să fie pulverizată pe plante pentru ca acestea să producă lumină.