STUDIU: Schimbările climatice, o ameninţare la adresa recoltelor de banane
foto: realitatea.net
Schimbările climatice ar putea afecta culturile de banane în unele dintre cele mai importante ţări producătoare şi exportatoare, conform unui studiu, scrie agerpres.ro.
Bananele sunt considerate cele mai importante fructe cultivate, oferind hrană şi o sursă de venit pentru milioane de persoane, atât în zonele rurale cât şi urbane de pe glob.
Numeroase studii au analizat impactul schimbărilor climatice asupra recoltelor din agricultură, însă efectul creşterii temperaturilor şi a schimbărilor tiparelor de precipitaţii asupra culturilor tropicale importante, precum bananele, este puţin înţeles.
În cadrul unui studiu recent, condus de doctor Dan Bebber de la Universitatea din Exeter din Regatul Unit, oamenii de ştiinţă au cercetat atât impactul recent cât şi viitor al schimbărilor climatice asupra celor mai importanţi producători şi exportatori mondiale de banane. Potrivit rezultatelor, 27 de ţări - reprezentând 86% of producţia mondială de banane - au asistat la o creştere a recoltelor începând din 1961 datorită schimbărilor climatice care au favorizat condiţiile de cultivare.
Însă, raportul sugerează de asemenea că producţia ar putea fi redusă semnificativ, sau ar putea să dispară complet până în anul 2050 în cazul în care schimbările climatice vor continua în ritmul previzionat.
Potrivit raportului, se estimează că zece ţări - printre care cel mai mare producător şi consumator de banane, India, şi al patrulea cel mai important producător, Brazilia - vor înregistra un declin semnificativ al recoltelor.
Studiul subliniază că unele state - inclusiv Ecuador (cel mai important exportator) şi Honduras, dar şi mai multe ţări africane - ar putea avea un beneficiu general în ceea ce priveşte recoltele obţinute.
''Suntem foarte îngrijoraţi de impactul unor boli precum fusarium asupra bananelor, însă efectul schimbărilor climatice a fost în mare parte ignorat'', a atras atenţia Bebber. ''Vor fi învingători şi vor fi învinşi în următorii ani, iar studiul nostru poate stimula ţările vulnerabile să se pregătească prin investiţii în tehnologii precum irigaţia'', a adăugat specialistul.
Cultivate în zonele tropicale şi subtropicale, bananele reprezintă cultura principală pentru milioane de oameni din întreaga lume.
În Marea Britanie, spre exemplu, peste cinci miliarde de banane sunt achiziţionate în fiecare an. Un astfel de comerţ internaţional poate juca un rol esenţial pentru economiile locale şi naţionale din ţările producătoare.
De exemplu, bananele şi produsele derivate constituie a doua cea mai importantă marfă agricolă exportată din Ecuador şi Costa Rica.
Având în vedere importanţa bananelor, previzionarea impactului potenţial al schimbărilor climatice asupra sistemelor de producţie a bananelor este crucială pentru asigurarea supravieţuirii acestei culturi pe termen lung.
Cercetătorii au evaluat sensibilitatea la schimbările climatice a culturilor de banane la nivel mondial. Potrivit rezultatelor, până în anul 2050, toate efectele pozitive ale schimbărilor climatice asupra recoltelor de banane la nivel mondial se vor diminua semnificativ.
Se estimează că zece ţări se von confrunta cel puţin cu o tendinţă negativă şi chiar cu o diminuare semnificativă a recoltelor. Printre acestea se numără cei mai importanţi producători şi exportatori, precum India, Brazilia, Columbia, Costa Rica, Guatemala, Panama şi Filipine.
Studiul a fost publicat în jurnalul Nature Climate Change.

- DATE STATISTICE: Cât de dependenți sunt oamenii de telefoane
- Bine de știut! Mecanismul dovedit științific prin care poți dormi câteva ore și să fii odihnit
- STUDIU: A fost descoperită legătura dintre insomnie și riscul cardiovascular
- STUDIU: Folosirea telefoanelor în timpul pauzelor nu permite creierului să se odihnească