STUDIU: Sindromul morţii subite a sugarului ar putea fi parţial cauzat de o mutaţie genetică
Sindromul morţii subite a sugarului, care sperie numeroşi părinţi, ar putea avea parţial o cauză genetică, sugerează autorii unui studiu apărut în revista medicală The Lancet, care insistă în acelaşi timp asupra importanţei măsurilor de precauţie în ceea ce priveşte poziţia nou-născutului din timpul somnului, scrie agerpres.ro.
Studiul americano-britanic sugerează o posibilă legătură între cazurile de moarte subită la sugar şi o mutaţie genetică rară, care afectează funcţionarea muşchilor respiratori.
Cu toate acestea, chiar dacă legătura ar fi dovedită, demers care necesită studii suplimentare, nu oferă o explicaţie completă asupra apariţiei sindromului, subliniază autorii cercetării.
Este importantă aşadar respectarea recomandărilor menite să prevină moartea subită a nou-născutului: culcarea bebeluşului pe spate şi evitarea dormitului în acelaşi pat cu părinţii săi.
''Studiul nostru este primul care asociază moartea subită a nou-născutului cu o debilitate genetică a muşchilor respiratori. Cu toate acestea, vor fi necesare cercetări suplimentare pentru confirmarea şi înţelegerea acestei legături'', a precizat unul dintre autorii studiului, profesorul britanic Michael Hanna, citat de revista The Lancet.
Această mutaţie genetică, SCN4A, este rară, iar estimările spun să se întâlneşte la mai puţin de cinci persoane din 100.000, însă era prezentă la patru dintre cei 278 de copii decedaţi în urma sindromului de moarte subită şi examinaţi în cadrul acestui studiu.
În schimb, cercetătorii nu au detectat mutaţia genetică la niciunul dintre cei 729 de adulţi sănătoşi incluşi în studiu cu titlul de comparaţie.
Aceste mutaţii sunt asociate cu o serie de probleme neuromusculare genetice (miopatii, sindrom miastenic...), precum şi cu probleme respiratorii.
Moartea subită a sugarului (numită şi ''moarte infantilă neaşteptată'') reprezintă decesul brutal şi neaşteptat al unui copil cu vârsta mai mică de doi ani - de multe ori mai mică de şase luni - pentru care nu există o cauză identificată.
În ţările dezvoltate, numărul de cazuri a scăzut spectaculos de la sfârşitul anilor ''90, după ce autorităţile din domeniul sanitar au recomandat culcarea bebeluşului pe spate, şi nu pe burtă sau pe o parte.
Potrivit cifrelor oficiale publicate la începutul lunii ianuarie, circa 3.500 de nou-născuţi mor anual în somn în Statele Unite, ţară cu 320 de milioane de locuitori.
Numărul deceselor provocate de sindromul morţii subite este estimat la aproximativ 300 pe an în Marea Britanie şi 250 în Franţa.