STUDIU: Unele părți ale creierului ''adorm'' chiar și atunci când suntem treji
Un nou studiu arată că mici regiuni ale creierului realizează un ciclu în și din somn, chiar și atunci când suntem treji, pauzele fiind de ordinul unor secunde sau fracțiuni de secundă. Cercetarea, publicată în jurnalul "Science", ar putea explica de ce uneori pierdem din vedere unele lucruri evidente chiar și când încercăm să fim atenți, după cum susține Tatiana Engel de la Universitatea Stanford din nordul Californiei, Statele Unite.
Studii anterioare au demonstrat că în timpul somnului activitatea din creier se manifestă în ''valuri''. Studiul efectuat la Universitatea Stanford arată însă că acest lucru se întâmplă și atunci când suntem treji, un lucru greu de identificat până acum deoarece, după cum susțin oamenii de știință, în timpul zilei aceste unde nu se manifestă în tot creierul, așa cum se întâmplă noaptea, în timpul somnului, notează Agerpres.
''E ca și cum mici porțiuni ale creierului adorm și se trezesc în mod continuu și independent'', se arată în studiu, potrivit Medical Daily.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, oamenii de știință au studiat o zonă din creierul maimuțelor responsabilă de detectarea schimbărilor din câmpul vizual. Ei au observat că atunci când maimuțele nu erau dresate să fie atente la un anumit stimul din câmpul vizual, zona din creier responsabilă de aceasta părea ''adormită'' iar animalele aveau mai puține șanse de a percepe schimbarea și de a obține astfel o recompensă. Însă, cercetătorii au aflat că și atunci când maimuțele erau atente la lumea vizuală pentru a anticipa o schimbare neuronii continuau să oscileze între fazele ''pornit'' și ''oprit''. Așadar, chiar dacă neuronii aveau tendința de a rămâne activi o perioadă mai lungă atunci când maimuțele erau mai atente, tot treceau în modul ''oprit''.
În concluziile studiului, cercetătorii subliniază că mințile noastre sunt evident mai eficiente când neuronii sunt ''porniți'', însă creierul continuă să îi ''oprească''.
''În timpul unei stări "pornit", neuronii încep să acționeze rapid. Apoi dintr-o dată își încetinesc activitatea. Acest (ciclu — n.r.) "pornit" — "oprit" se petrece continuu'', scrie Kwabena Boahen, unul dintre autorii studiului, potrivit Medical XPress.
Oamenii de știință vor să afle de ce unele părți ale creierului ''adorm'' în timpul zilei ținând cont că organismul ar fi mult mai eficient pentru a răspunde în situațiile care pot constitui o amenințare. Totuși, după cum avertizează specialiștii, acest lucru ar necesita o energie prea mare — mai multă decât cea necesară oricărui alt organ din corp.
''Există un cost metabolic asociat cu activitatea continuă a neoronilor. Creierul folosește multă energie și poate că dacă le permite celulelor să iau o pauză astfel se economisește energie'', susține Boahen.
În plus, după cum atrage atenția Engel, atunci când neuronii sunt foarte activi aceștia generează subproduse care pot dăuna celulelor, iar ''pauza'' ar putea fi necesară pentru îndepărtarea acestora.