SUA - Coreea de Nord, scor: 2-0
Selecţionatele Suediei şi Statelor Unite se află pe primele două poziţii în grupa C la Campionatul Mondial de fotbal feminin ce ambele au debutat cu victorii în Germania. SUA a învins cu 2-0 selecţionata Coreei de Nord, iar Suedia s-a impus la limită, scor 1-0, în faţa naţionalei Columbiei.
Partida dintre Statele Unite ale Americii şi Coreea de Nord din Grupa C a Campionatului Mondial de fotbal feminin din Germania de pe stadionul Rudolf Harbig din Dresda a fost una extrem de interesantă. Nord-coreenii sunt reprezentaţi de echipa cea mai secretoasă de la acest turneu final. Fetele antrenate de Kwang Min Kim doreau să le învingă pe americance, care reprezintă capitalismul, atât de urât de liderul coreean Kim Jong-Il, însă naţionala SUA s-a impus cu scorul de 2-0.
Într-un meci dominat clar de americance, ambele goluri au fost marcate în repriza secundă. Lauren Cheney a deschis scorul în minutul 54, iar Rachel Buehler a dublat avantajul Statelor Unite în minutul 76.
Într-un alt meci din grupa C Suedia a învins Columbia cu 1-0 în meciul disputat în oraşul Leverkusen în faţa a peste 20 de mii de spectatori. Singurul gol al partidei a fost marcat de Jessica Landstrom, în minutul 57.