SUA a impus sancţiuni împotriva unor indivizi şi organizaţii suspectate de legături cu Stat Islamic
Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a impus sancţiuni împotriva a doi indivizi şi şapte organizaţii din Africa şi Asia suspectate de legături cu reţeaua teroristă Stat Islamic, informează site-ul agenţiei de presă Reuters, scrie mediafax.ro.
Potrivit Trezoreriei SUA, pe lista sancţiunilor au ajuns Abu Musab Al-Barnawi din Nigeria, Mahad Moalim din Somalia, dar şi şapte organizaţii din Bangladesh, Egipt, Filipine, Somalia şi Tunisia.
"Această acţiune este parte a unui plan comprehensiv de combatere a reţelei teroriste Stat Islamic, în coordonare cu cei 75 de membri ai coaliţiei pentru înfrângerea grupării teroriste. Am realizat paşi semnificativi în acest sens", se arată într-un comunicat al Trezoreriei americane.
"Urmărim să distrugem SI şi paradisurile sale fiscale, să le anihilăm capacitatea de a recruta militanţi terorişti din străinătate, să le distrugem resursele financiare în aşa fel încât să nu mai aibă posibilitatea de a răspândi materiale propagandistice pe internet şi pe reţelele de socializare. Vrem să ajutăm la stabilizarea zonelor din Irak şi Siria eliberate de sub ocupaţia jihadiştilor pentru ca oamenii strămutaţi să se poată întoarce în siguranţă la casele lor şi să-şi reconstruiască viaţa", a mai precizat Trezoreria SUA.
- SUA alocă 40 de milioane de dolari pentru combaterea propagandei externe
- Alertă la o bază militară din SUA. Trei soldaţi au ajuns la spital după ce au deschis un plic ce conţinea o substanţă suspectă
- Rusia joacă în Siria şi rolul de piroman şi pe cel de pompier, încercând să contracareze influenţa SUA