SUA a respins rezoluţia ONU care critică recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului
Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU care critică decizia Statelor Unite de a recunoaşte Ierusalimul capitală a Israelului a fost respinsă. SUA şi-au utilizat dreptul de veto, în ciuda faptului că toate cele 14 ţări membre ale structurii au votat în favoarea documentului.
Ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, a blocat adoptarea rezoluţiei şi a declarat că ţara sa a acţionat astfel în interesul Israelului şi al... poporului palestinian.
Liderii palestinieni au criticat decizia despre care au spus că e încă o dovadă a faptului că Statele Unite nu mai pot juca rolul de mediator în procesul de pace din Orientul Mijlociu, de vreme ce iau partea Israelului.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Autorităţii Palestiniene a spus că veto-ul american vine în contradicţie cu toate rezoluţiile ONU adoptate până în prezent în privinţa Ierusalimului.
Singurii care au salutat respingerea rezoluţiei au fost israelienii, iar premierul Benjamin Netanyahu le-a mulţumit preşedintelui american şi ambasadorului SUA la ONU pentru poziţia adoptată.