SUA a trimis în România militari şi avioane pentru descurajarea Rusiei
Statele Unite au trimis în România sute de militari şi avioane F-16 suplimentare, pentru consolidarea apărării în zona estică a NATO şi descurajarea unei posibile agresiuni ruse, afirmă oficiali militari.
Peste 250 de militari şi 12 avioane multirol F-16C, de la Baza aeriană Fort Worth (Texas), au ajuns în România, la Baza 71 de la Câmpia Turzii, pentru a consolida apărarea aeriană şi a descuraja o posibilă agresiune rusă, informează publicaţia Stars and Stripes.
"Avem vecinul «prietenos» de la est, care uneori exercită presiuni mari, nu doar asupra ţării noastre, ci şi asupra întregului Flanc estic al NATO. Prezenţa Forţelor Aeriene americane în România garantează că orice posibilă agresiune va fi contracarată imediat, astfel că se vor gândi de două ori înainte de a veni aici. Sigur că avem şi avioanele noastre, dar a avea 12 avioane de vânătoare în baza noastră ne ajută mult", afirmă maiorul român Cosmin Tănase, citat de Stars and Stripes.
Trupele americane şi avioanele vor rămâne trei luni în România, în cadrul Operaţiunii "Determinare Atlantică", misiunea SUA care are scopul oferirii de asigurări aliaţilor din Europa prin poziţionarea de capabilităţi militare în zona estică a NATO ca reacţie la atitudinea incisivă a Rusiei.
"Cred că prezenţa noastră în regiune şi determinarea noastră de a colabora cu aliaţi precum România va descuraja orice agresiune", a afirmat locotenent-colonelul american Josh Padgett, comandantul escadronului. "Securitatea Europei are o importanţă foarte mare pentru securitatea Statelor Unite, iar misiunile de acest fel contribuie la consolidarea poziţiei Europei şi a alianţei NATO", a precizat oficialul militar american.
- Donald Trump blochează transmiterea integrală a raportului Mueller către Congres
- FBI anchetează 850 de cazuri de terorism intern în SUA
- SUA a captat o navă nord-coreeană, care ar fi încălcat sancţiunile impuse Phenianului
- AVERTISMENT pentru Iran: SUA vor reacţiona rapid şi decisiv în cazul unui atac