SUA analizează posibilitatea trimiterii unei nave militare prin Strâmtoarea Taiwan
Statele Unite analizează posibilitatea de a trimite o navă militară care să traverseze Strâmtoarea Taiwan, o manevră care riscă să atragă o reacţie dură din partea Beijingului în contextul tensiunilor bilaterale generate de disputele comerciale şi de criza nord-coreeană, relatează agenţia Reuters, citează mediafax.ro.
Trecerea unei nave militare americane prin Strâmtoarea Taiwan ar putea fi considerată de Guvernul separatist de la Taipei drept un gest de susţinere din partea preşedintelui Donald Trump după o serie de manevre militare chineze în jurul insulei autonome. Beijingul consideră Taiwanul teritoriu chinez.
Oficiali americani au declarat pentru agenţia Reuters că Washingtonul a analizat posibilitatea trimiterii unui portavion prin Strâmtoarea Taiwan anul acesta, dar planurile nu au fost puse în aplicare, probabil de teama unei reacţii virulente a Chinei. Ultima dată când un portavion american a tranzitat Strâmtoarea Taiwan a fost în anul 2007, în timpul Administraţiei George W. Bush.
O altă opţiune, mai puţin provocatoare, ar fi reluarea tranzitului altor nave militare americane, aşa cum s-a întâmplat în iulie 2017.