SUA: Aproape 8.000 de pagini cu e-mailuri trimise de Hillary Clinton au fost făcute publice
7.800 de pagini cu e-mailuri trimise de Hillary Clinton pe vremea când actualul candidat la învestitura democrată pentru Casa Albă a deținut postul de secretar de stat al SUA au fost publicate, luni, de Departamentul de Stat al SUA, transmite EFE, citată de Agerpres.
Dezvăluirea conținutului acestor e-mailuri vine după ce judecătorul federal Rudolph Contreras a decis ca Departamentul de Stat al SUA să divulge lunar, dar nu mai târziu de luna ianuarie a anului 2016, e-mailurile trimise de Clinton, după ce s-a aflat că ea a folosit o adresă de mail privată pentru chestiuni de interes național atunci când făcea parte din guvern.
"Acesta este cel mai mare număr de e-mailuri publicat până acum. Volumul informațiilor publicate luni depășește plafonul stabilit de tribunal care a cerut să se facă publice 66% din e-mailurile lui Clinton până pe 30 noiembrie", a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat din SUA, Elizabeth Trudeau.
E-mailurile date publicității luni au fost trimise de Hillary Clinton între 2012 și 2013, cu toate că printre ele se regăsesc și mesaje trimise în anii 2009, 2010 și 2011, a explicat Trudeau. Printre e-mailuri, există mesaje despre Primăvara Arabă, conflictul arabo-israelian și acordarea unei vize de intrare în SUA pentru Mariela Castro, fiica liderului cubanez Raul Castro.
Într-un e-mail datat 18 mai 2012, Victoria Nuland, actuala adjunctă a secretarului de stat al SUA pentru Europa și Eurasia, i-a trimis lui Clinton și unor consilieri întrebările pe care ziariștii i le adresaseră în legătură cu acordarea vizei pentru Mariela Castro în timpul conferinței de presă zilnice de la Departamentul de Stat al SUA.
Iese în evidență și un schimb de mesaje între Hillary Clinton și Madeleine Albright, cea care a fost secretar de stat al SUA în timpul președinției lui Bill Clinton (1993-2001), cu privire la ministrul de externe al Spaniei, José Manuel García-Margallo. În respectivul e-mail, Albright i-l recomandă lui Clinton pe recent numitul la acea vreme ministru de externe al Spaniei în numele Anei Palacio, fost vicepreședinte al Băncii Mondiale și fost ministru de externe al Spaniei din partea Partidului Popular, formațiune din care face parte și García-Margallo.
Totuși, o mare parte dintre e-mailurile difuzate luni oferă detalii mai degrabă de ordin personal, cum ar fi alegerea de către Hillary Clinton a unor ochelari cu ramă neagră sau căutarea unor tutoriale despre cum să-ți faci "un coc retro, cu împletitură coadă de pește".