SUA ar putea anula sancțiunele împotriva Rusiei, în schimbul restabilirii păcii în Ucraina
Statele Unite ar putea ridica sancțiunile împotriva Rusiei, dacă armistițiul de la Minsk va fi implementat în totalitate. Este declarația secretarului american de stat, John Kerry, aflat într-o vizită la Moscova. Diplomatul s-a întâlnit cu omologul său rus, Serghei Lavrov, precum și cu președintele Vladimir Putin.
În cadrul întrevederilor de la Moscova, diplomații au discutat și despre procesul de pace din Siria. Moscova și Washingtonul au anunțat că vor face presiuni pentru a obține negocieri directe între regimul de la Damasc și opoziție.
"Noi am convenit astăzi să continuăm coordonarea acțiunilor de încetare a focului în Siria și pentru a împiedica încălcarea armistițiului", a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
"Plec de aici cu o mai bună înțelegere a ceea ce trebuie să implementăm cu partenerii noștri. Rusia și Statele Unite rămân angajate în a găsi o soluție politică pe care poporul sirian o merită”, a menționat secretarul de stat american, John Kerry.
Întrunirea dintre cei doi demnitari a fost marcată de momente haioase. Președintele de la Kremlin, Vladimir Putin, s-a arătat mirat de faptul că John Kerry își cară singur bagajele.
"Atunci când am văzut că ați coborât din avion cu valiza, m-am întristat un pic. Pe de o parte, este foarte democratic, însă, pe de alta, m-am gândit că lucrurile merg prost în SUA - nu mai are cine să care bagajele secretarului de stat. Poate în acea valiză era ceva prețios, de aceea nu ați putut încredința nimănui această misiune", a glumit președintele Rusiei, Vladimir Putin.
"Când vom avea o discuţie privată, vă voi arăta ce este în valiza mea", a răspuns John Kerry.
În timp ce marile puteri discută despre armistițiul din Siria, în orașul antic Palmira se dau lupte grele. Armata guvernamentală a luat cu asalt poziţiile teroriştilor din gruparea „Statul Islamic”, iar animozitățile cu opoziția nu încetează.
Un ofițer rus a murit în cardul operațiunii conduse de armata regimului lui Bashar al-Assad. Potrivit presei internaționale, acesta s-ar fi împușcat singur, după ce ar fi fost încercuit de teroriști.