SUA: Armata americană este pregătită pentru un scenariu militar în Siria
Statele Unite şi Marea Britanie au ameninţat cu un "răspuns dur", dacă se adevereşte că Damascul a folosit arme chimice. Între timp, şeful Pentagonului a declarat că armata americană este pregătită să pună în aplicare un scenariu militar în Siria, dacă primeşte un astfel de ordin de la preşedintele Barack Obama.
Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a subliniat că este necesar să fie respectate normele juridice în cazul aplicării forţei în Siria, iar o eventuală acţiune militară trebuie să aibă sprijin internaţional.
"Preşedintele Obama a cerut Departamentului Apărării să pregătească opţiunile pentru toate situaţiile neprăvăzute. Am făcut acest lucru şi suntem pregătiţi pentru orice opţiune, în cazul în care decide să foloseasca una dintre ele", a spus secretarul de stat al Apărării, Chuck Hagel.
Sâmbătă, Barack Obama şi consilierii săi militari şi de securitate au discutat posibilităţile pe care le au SUA ca să răspundă la presupusa folosire a armelor chimice din Siria. Deşi anterior presa a scris că Armata americană îşi mută forţele navale mai aproape de statul arab pentru un posibil atac armat, Casa Albă a refuzat să ofere detalii despre lista de opţiuni discutată.
Obama s-a consultat prin telefon şi cu premierul britanic, David Cameron. Ambii au convenit asupra unei eventuale acţiuni, dacă se dovedeşte că atacul chimic a avut loc.
Între timp, Organizaţia "Medici fără frontiere" a confirmat că a tratat aproximativ 3.600 de cetăţeni sirieni care prezentau simptome tipice unui atentat cu gaze toxice. 355 dintre aceştia au murit. Atacul chimic s-ar fi produs miercuri, în apropiere de Damasc. Opoziţia siriană susţine că peste 1.300 de oameni au murit din această cauză.