SUA au anunţat când va avea loc viitorul test american privind interceptarea de rachete intercontinentale
Statele Unite ale Americii, care au reușit marți efectuarea unui test de interceptare a unei rachete intercontinentale de tipul celor pe care vrea să le dezvolte Coreea de Nord, vor desfășura un nou test la sfârșitul anului 2018, a anunțat miercuri Pentagonul, citat de AFP, scrie agerpres.ro.
Acest tip de test este rar, mai ales pentru că astfel de teste sunt foarte costisitoare și stocul de rachete-antirachetă utilizate pentru interceptări nu este foarte important: el nu va număra decât 44 de unități la sfârșitul anului, potrivit previziunilor Pentagonului.
Precedentul test a avut loc în 2014. Dar președintele Donald Trump a promis să accelereze investițiile în apărarea antirachetă a teritoriului american, pentru a contracara mai bine amenințările reprezentate de rachetele nord-coreene sau iraniene.
SUA au testat marți cu succes, pentru prima dată, interceptarea unei rachete balistice intercontinentale, transmițând astfel un mesaj Phenianului, care încearcă să se doteze cu această armă. Testul de marți a costat 244 milioane de dolari, potrivit amiralului Jim Syring, șeful agenției pentru rachete a Pentagonului.