SUA: Autoritățile au reținut un imigrant mexican acoperit de un program al fostei Administrații Obama
Autoritățile americane pentru imigrație au reținut un bărbat mexican de 23 de ani care a fost adus ilegal în SUA când era copil și a primit un permis de muncă în timpul Administrației Obama, conform unei sesizări la Curtea Federală din Seattle prin care este contestată detenția, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Avocații bărbatului au spus că ar putea fi vorba de primul caz sub președinția lui Donald Trump în care o persoană acoperită de legea privind imigranții minori (Deferred Action for Childhood Arrivals — DACA) este reținută de serviciile pentru imigrație. Programul a fost creat în 2012 de președintele democrat Barack Obama pentru a le permite celor care au fost aduși în SUA când erau copii să meargă la școală și să își poată găsi un loc de muncă.
Ethan Dettmer, unul dintre avocații tânărului mexican, pe nume Daniel Ramirez Medina, a spus că nu știe să mai fie vreun alt beneficiar al DACA reținut până acum.
"Sperăm că arestarea a fost o greșeală", a adăugat el.
Ramirez era "membru autodeclarat al unei bande", a precizat, într-un comunicat, Rose Richeson, purtătoare de cuvânt a Agenției americane pentru imigrație și vămi (Immigration and Customs Enforcement — ICE).
"Ofițeri ai ICE l-au reținut pe dl. Ramirez pe baza afilierii sale declarate la o bandă și a riscului la adresa siguranței publice", a mai menționat purtătoarea de cuvânt. Ea a refuzat să ofere mai multe detalii despre modul în care ICE a stabilit că bărbatul era membru al unei bande.
Ethan Dettmer a spus că Ramirez "respinge fără echivoc" acuzația că ar face parte dintr-o bandă. "În arest, el a fost în mod repetat supus presiunilor de către agenți ai ICE să recunoască în mod fals o afiliere. Comunicatul emis de ICE nu este exact", a declarat el.
Ramirez, care nu are cazier judiciar, conform documentelor din justiție înainte în cazul său, a fost arestat săptămâna trecută la locuința tatălui său din Seattle de către ofițeri ai ICE.
Casa Albă nu a răspuns încă la o solicitare de a comenta acest caz, potrivit Reuters.
Într-un interviu de luna trecută pentru ABC News, Trump a spus că administrația sa pregătește o politică pentru gestionarea situației persoanelor acoperite de DACA, fără a preciza planuri concrete.
"Ei se află aici ilegal. Nu ar trebui să fie foarte îngrijorați. Am o inimă mare. Vom avea grijă de fiecare. Vom avea o frontieră foarte puternică", a spus Trump la acel moment.