SUA: Celebrul imunolog Anthony Fauci ar putea fi concediat de președintele Donald Trump
Președintele SUA, Donald Trump, a sugerat că îl va demite pe celebrul imunolog Anthony Fauci, dacă va câștiga un nou mandat la Casa Albă. Acesta a anunțat luni că ar putea lua această decizie în contextul în care mulţimea adunată la un miting în Florida i-a strigat ”dă-l afară pe Fauci!”, iar el i-a răspuns ”nu spuneţi niimănui, dar lăsaţi-mă să aştept un pic până după alegeri”.
Anthony Fauci a criticat strategia Guvernului Trump în gestionarea intensificării epidemiei covid-19, ceea ce l-a costat un contraatac al Casei Albe, care îl acuză că vrea să-l fragilizeze pe preşedintele-candidat.
”Brusc, el nu a mai vrut să ne asculte mesajul, pentru că nu corespundea cu ceea ce vor ei să facă”, declară Fauci, precizând că nu a mai stat de vorbă cu preşedintele de mai multe săptămâni.
Un mebru al echipei de comunicare al Casei Albe, Judd Deere a respins ca ”inacceptabile” declaraţiile lui Fauci.
În opinia sa, medicul ”încalcă toate uzanţele (...), alegând, cu trei zile înainte de alegeri, să facă politică”.
Statele Unite au înregistrat vineri un ”record” de cazuri în 24 de ore, de peste 94.000 de contaminări şi aproape 1.000 de morţi din cauza covid-19, scrie b1.ro.