SUA cer aliaţilor europeni să ia în considerare noi sancţiuni împotriva Rusiei
foto:
Statele Unite ale Americii doresc ca aliaţii lor europeni să ia în considerare impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei după incidentul survenit duminică în Marea Neagră, când garda de coastă rusă a capturat trei nave ucrainene şi a reţinut marinarii aflaţi la bordul acestora, a declarat miercuri, la Berlin, reprezentantul special al SUA pentru negocierile privind Ucraina, Kurt Volker, scrie agerpres.ro.
'Cu siguranţă îi încurajăm pe aliaţii noştri europeni să studieze atent ideea unor sancţiuni suplimentare (împotriva Rusiei) care ar putea fi implementate', a spus Kurt Volker.
'Am văzut că Germania şi Franţa au declarat că nu au în vedere în prezent astfel de măsuri, însă cred că lucrurile pot evolua în timp', a mai spus reprezentantul special al SUA pentru negocierile privind Ucraina.
Mai mulţi politicieni europeni au evocat marţi posibilitatea impunerii de noi sancţiuni împotriva Rusiei ca măsură de retorsiune după ce paza de coastă rusă, subordonată Serviciului Federal de Securitate (FSB), a deschis focul asupra a două nave-vedetă şi a unui remorcher al marinei ucrainene şi le-a capturat împreună cu echipajele lor, duminică, lângă Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014. Acest incident a survenit în Marea Neagră în timp ce aceste nave încercau să pătrundă în strâmtoarea Kerci, pentru a intra în Marea Azov.

- MALPRAXISUL, PEDEPSIT ŞI CIVIL. Medicii vor răspunde pentru erorile profesionale
- Ghenadie Cosovan: Războiul hibrid al Rusiei împotriva ţării noastre s-ar putea intensifica
- AREST PROVIZORIU. Trei marinari ucraineni implicați în conflictul de la Marea Azov și-au primit sentința. Ce măsuri impune Rusia restul marinarilor reținuți