SUA cer Coreei de Nord acţiuni concrete înainte de întâlnirea preşedinţilor Donald Trump şi Kim Jong Un
Foto: publika.md
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, se va întâlni cu liderul nord-coreean Kim Jong Un numai dacă Phenianul va întreprinde acţiuni concrete, a anunţat vineri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, citată de Reuters, scrie agerpres.ro.
"Preşedintele nu va avea întâlnirea fără a vedea că în Coreea de Nord au loc paşi concreţi şi acţiuni concrete, astfel încât preşedintele să obţină ceva", a declarat Sanders presei, fără a preciza la ce măsuri se referă.
Un oficial de la Casa Albă, a cărui identitate nu este dezvăluită de Reuters, a afirmat că nu este vorba de noi condiţii pentru întâlnirea celor doi şefi de stat. Agenţia apreciază că aceste comentarii sunt indicii că sfârşitul confruntării dintre Washington şi Phenian pe tema înarmării nucleare şi cu rachete a Coreei de Nord nu este iminent.
Cel mai recent mesaj în reţeaua Twitter al lui Donald Trump nu oferă detalii despre data întâlnirii sale cu Kim Jong Un şi despre eventualele condiţii preliminare: "Acordul cu Coreea de Nord este în bună măsură în lucru şi va fi, dacă se încheie, foarte bun pentru întreaga lume. Momentul şi locul încă nu sunt determinate".