SUA condamnă acţiunile Coreei de Nord şi avertizează ca ar putea lansa un atac nuclear împotriva Phenianului
Statele Unite sunt pregătite să-şi utilizeze capacităţile nucleare în cazul în care Coreea de Nord va continua să le ameninţe pe ele sau să le ameninţe aliaţii, anunţă Casa Albă, relatează AFP, potrivit Digi24.ro.
În urma unui nou test nuclear efectuat de Phenian, preşedintele american Donald Trump a discutat la telefon cu premierul japonez Shinzo Abe, precizează preşedinţia în acest comunicat.
"Cei doi lideri au condamnat continuarea acţiunilor de destabilizare şi provocare ale Coreei de Nord, au confirmat angajamentele reciproce de nezdruncinat ale celor două ţări în domeniul Apărării şi s-au angajat să coopereze îndeaproape", anunţă Casa Albă.
"Preşedintele Trump a reafirmat angajamentul Statelor Unite de a ne apăra patria, teritoriile şi aliaţii folosind întreaga gamă a capacităţilor diplomatice, convenţionale şi nucleare de care dispunem", afirmă preşedinţia americană.
Cu doar câteva ore înainte, Statele Unite au avertizat Phenianul că ar putea să declanşeze "un răspuns militar masiv" în cazul în care le ameninţă teritoriul şi pe cel al aliaţilor.
Acest avertisment a fost formulat de către secretarul Apărării Jim Mattis, în urma unei reuniuni de urgenţă, convocate de Trump, a consilierilor săi în domeniul securităţii naţionale.
Scopul acestei reuniuni a fost să anlizeze consecinţele celui de-al şaselea test nuclear nord-coreean.
Phenianul a anunţat că a testat o bombă cu hidrogen - sau bombă H -, mult mai puternică decât bomba atomică - bomba A.
Externe
- Ucraina va importa din SUA 62 de mii de tone de cărbune. Primul lot va ajunge la mijlocul lui septembrie
- Ce urmări poate avea o bombă cu hidrogen, testată de Coreea de Nord
- Rusia condamnă dur testul nuclear al Phenianului şi lansează un apel la calm către autorităţile coreene
- Minsitrul de Justiţie al SUA: Donald Trump nu a fost ascultat de Barack Obama
- Val de critici internaţionale după testul nuclear al Coreei de Nord. Reacţia mai multor oficiali
- China controlează nivelul de radiație de-a lungul frontierei țării cu Coreea de Nord