SUA, gata de dialog cu Rusia. Anunţul făcut de purtătorul de cuvânt al Casei Albe
Statele Unite sunt deschise la dialog cu Rusia pe tema războiului civil din Siria. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Casei Albe, care a declarat că, deocamdată, nu există o soluţie militară pentru Damasc.
"I-am avertizat pe ruşi referitor la sprijinul pe care îl acordă regimului Assad. Acesta este un pariu pierdut. Dar vom rămâne deschişi spre ceea ce aş descrie discuţii tactice, practice cu ruşii. Discuţiile trebuie să se concentreze pe continuarea eforturilor coaliţiei noastre împotriva Statului Islamic", a spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.
Washingtonul a precizat că este gata să evalueze propunerile care vor veni din partea Moscovei în privința luptei contra teroriștilor din gruparea Statul Islamic. Reacția de peste ocean vine în contextul în care regimul de la Kremlin este acuzat că furnizează armament Damascului.
Cooperarea dintre Statele Unite și Rusia a fost suspendată în 2014 din cauza crizei din Ucraina.