SUA impune taxe vamale pe importurile de oţel şi aluminiu din UE, începând de astăzi
De astăzi intră în vigoare taxele vamale impuse de Statele Unite pentru importurile de oţel şi de aluminiu din Uniunea Europeană, Mexic şi Canada. Oţelul va fi taxat cu 25 la sută, iar aluminiul cu 10 procente. Reacţia Uniunii Europene a fost promptă.
"Vom depune imediat o cerere de soluţionare a litigiului la Organizaţia Mondială a Comerţului şi vom anunţa în curând măsuri de răspuns. Putem riposta în acelaşi fel la ceea ce fac Statele Unite", a declarat Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.
Decizia Statelor Unite va scumpi oţelul şi aluminiul importat, ceea ce îi va avantaja pe producătorii americani şi va duce la scăderea vânzărilor. Şi nu este singurul efect al acestui război comercial.
"Există un risc real de reducere a producţiei de oţel în UE cu până la 10 milioane de tone, ceea ce va afecta 20 de mii de locuri de muncă, doar în industria europeană a oțelului", a menționat Axel Eggert, director general al Asociaţiei Europene a Oţelului.
Guvernul britanic şi-a exprimat profunda dezamăgire faţă de decizia SUA, iar ministrul francez de Finanţe a declarat că taxele sunt nejustificate şi periculoase. Cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat că Uniunea Europeană va avea o reacţie comună, înţeleaptă şi hotărâtă.
Preşedintele american a ameninţat din luna martie cu impunerea de taxe. De atunci au început discuţiile că toate părţile interesate, însă doar cu China s-a ajuns la un acord. UE a refuzat să discute despre taxe, care, susţine Bruxelles-ul, contravin regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.