SUA îşi inaugurează ambasada la Ierusalim. Ceremonia, boicotată de diplomaţii străini acreditaţi în Israel
Situaţie tensionată la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Israel, în contextul mutării ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Cel puţin 37 palestinieni au fost ucişi şi sute au fost răniţi de militarii israelieni, în momentul în care au forţat trecerea în Israel. De dimineaţă, mii de palestinieni protestează şi aruncă cu pietre spre soldaţii israelieni.
Palestinienii au declanşat astăzi aşa numitul marş al reîntoarcerii. Ei vor ca Ierusalimul de est, anexat de Israel în urma războiului din 1967, să devină capitala viitorului stat palestinian. Este motivul pentru care se opun declarării Ierusalimului drept capitală a Israelului, înaintea încheierii negocierilor de pace.
Decizia preşedintelui american de a muta ambasada la Ierusalim a stârnit proteste de amploare în lumea musulmană şi a fost criticată de aliaţii occidentali ai SUA. Doar Guatemala şi-a mai stabilit ambasada la Ierusalim şi numai 30 de state, între care şi România, au acceptat invitaţia de a participa la ceremonia inaugurării misiunii diplomatice a SUA.
Data nu a fost aleasă întâmplător: astăzi Israelul aniversează 70 de ani de la declararea independenţei.
Din partea SUA, la eveniment va fi prezent un secretar de stat adjunct şi Ivanka Trump, fiica preşedintelui american. Ceremonia se desfăşoară în sediul consulatului american din Ierusalim, care va fi transformat apoi în ambasadă. Autoritatea Palestiniană a condamnat decizia statelor care au hotărât mutarea ambasadelor din Tel Aviv la Ierusalim.
- Cascadorie fără voie, pe autostradă. Şoferul unei camionete a spulberat doi stâlpi în plin trafic (VIDEO)
- Record inedit pentru o bătrână din SUA. A înotat la 97 de ani
- CAZ ŞOCANT. Gemeni de cinci luni găsiţi morți, după ce tatăl i-a uitat în mașină
- Poliţia din Statele Unite investighează încă un accident provocat de un autoturism Tesla
- Coreea de Sud a depus o plângere la OMC împotriva deciziei SUA de a impune tarife de import