SUA: Los Angeles impune vaccinarea obligatorie pentru elevii de peste 12 ani
Al doilea cel mai important district școlar din Statele Unite, Los Angeles, a decis joi să impună tuturor elevilor cu vârsta de 12 ani şi peste să se vaccineze împotriva COVID-19 dacă doresc să frecventeze o instituţie publică, relatează AFP, citată de Agerpres.
Vizați de votul responsabililor districtului sunt aproximativ 600.000 de tineri, iar decizia reprezintă o premieră la o asemenea scară în ţară.
Astfel, moţiunea, adoptată în unanimitate cu şase voturi, prevede ca toţi copiii prezenţi fizic în clasă trebuie să se vaccineze cu o primă doză până în 21 noiembrie, iar cu a doua până cel târziu în 19 decembrie.
Totodată, prin decizie, masca este obligatorie atât în interior, cât şi în exterior. Profesorii şi angajaţii din acest district urmează să fie vaccinaţi împotriva COVID -19.
Decizia vine după ce preşedintele american Joe Biden a anunţat joi că vaccinarea va fi obligatorie pentru aproximativ două treimi dintre angajaţii americani, în special cei federali şi ai companiilor cu peste 100 de persoane.