SUA, pe marginea prăpastiei fiscale! Secretarul Trezoreriei americane a trimis un avertisment Congresului
Secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner, avertizează Congresul că ultima zi din acest an va aduce depăşirea plafonului datoriei publice. Astfel, Statele Unite riscă să ajungă pe marginea unei prăpastii fiscale. Pentru a evita această situaţie, liderul de la Casa Albă urmează să negocieze astăzi cu reprezentanţii Congresului de la Washington.
Timothy Geithner i-a anunţat pe legislatorii americani că, pe 31 decembrie, datoria publică a Statelor Unite va depăşi limita de 16.394 de miliarde de dolari. Prin urmare, Trezoreria a hotărât să ia imediat toate măsurile excepţionale legale, fără de care ţara riscă să intre în incapacitate de plată a obligaţiunilor de stat. Acest lucru presupune neachitarea salariilor bugetarilor şi a pensiilor. În Statele Unite, limita datoriei este stabilită de Congres, iar dacă se depăşeşte plafonul, atunci se intră în faliment din punct de vedere tehnic. Adică statul nu mai poate să se împrumute de pe pieţele financiare.
Până în august 2011, plafonul datoriei era de 14.000 de miliarde de dolari, dar după ce a fost depăşit s-a decis majorarea acestuia. Hotărârea a fost luată după o dezbatere politică aprigă, iar republicanii şi democraţii s-au înţeles pe ultima sută de metri. Acordul nu a adus însă liniştea. Acum, cele două tabere din Congres sunt într-o dispută în privinţa evitării prăpastiei fiscale, care ameninţă ţara tot din cauza datoriei publice prea mari. Dacă republicanii şi democraţii nu pot găsi soluţii pentru reducerea cheltuielilor, atunci pe 1 ianuarie 2013 vor intra automat în vigoare măsurile care pot duce ţara în recesiune. Fenomenul "prăpastiei fiscale" presupune scăderea masivă a cheltuielilor publice şi majorarea impozitelor.
Preşedintele american şi-a întrerupt vacanţa de Crăciun pentru a duce negocieri în acest sens. Barack Obama se întâlneşte astăzi cu reprezentanţii Congresului, dar nu este clar dacă vor reuşi să se înţeleagă. Mărul discordiei sunt impozitele pentru oamenii bogaţi, pe care liderul de la Casa Albă vrea să le mărească semnificativ.