SUA pledează pentru acordarea unui statut special regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova
Statele Unite ale Americii pledează pentru acordarea unui statut special regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova. Opinia a fost exprimată de ambasadorul SUA la Chişinău, Kent Logsdon, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
Potrivit diplomatului, conceptul acestui statut trebuie să fie stabilit prin dialog, de către Chişinău şi Tiraspol.
'' Noi continuăm să credem în importanţa soluţionării conflictului în bază de negocieri. Vrem să vedem integritatea şi suveranitatea Republicii Moldova menţinută. Noi considerăm că trebuie să existe un statut special pentru Transnistria în cadrul acestui stat integru şi suveran Moldova. Este ceva ce sincer vorbind Tiraspolul şi Chişinăul trebuie să decidă, de sine stătător. ''
Am încercat să obţinem un comentariu de la autorităţile de la Chişinău referitor la declaraţiile lui Kent Logsdon, dar nu am reuşit. Ofiţerul de presă al Biroului Politici de Reintegrare, Mariana Sarî, nu a fost de găsit. Iar vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, nu a răspuns la apeluri.
Ambasadorul SUA la Chişinău a mai declarat că, după ce se va încheia războiul în Ucraina, cel mai probabil, formatul „5+2” va trebui revizuit.
'' Ideea că doi din cei cinci membri care au fost parte a echipei de negociatori, Rusia şi Ucraina, trebuie să se aşeze la masa de negocieri pentru a discuta viitorul Republicii Moldova şi regiunii transnistrene este foarte greu de imaginat la moment. Acum, pe măsură ce acest război este în derulare, cel mai important lucru pe care-l putem face este să susţinem acest format 5+2. Nu înseamnă că vom avea şedinţe 5+2 în viitorul apropiat şi vom avea schimbări remarcabile. ''
Discuțiile în formatul 5+2 nu au mai avut loc deja de trei ani. Ultima dată, părțile s-au întâlnit la Bratislava, în 2019. La format participă Chişinăul, Tiraspolul, Rusia, Ucraina și OSCE, în timp ce UE și SUA au rol de observatori.