SUA s-au retras din Consiliul pentru Drepturile Omului. Mike Pompeo: Consiliul dă dovadă de o ipocrizie fără margini
Statele Unite s-au retras din Consiliul pentru Drepturile Omului, organism din cadrul ONU, pe care îl acuză de duble standarde. Ambasadoarea SUA la Națiunile Unite, Nikki Haley, a declarat că ţara sa va reveni în cadrul Consiliului, dacă acesta se va reforma.
Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a declarat că instituţia şi-a pierdut legitimitatea atât timp cât are în componenţă state precum Venezuela, China sau Cuba - acuzate de nenumărate ori de încălcarea drepturilor omului.
"Consiliul pentru Drepturile Omului este un apărător ineficient al drepturilor omului. Mai mult chiar, Consiliul dă dovadă de o ipocrizie fără margini în care multe dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului sunt ignorate. Iar unii dintre cei mai mari agresori sunt membri ai acestui Consiliu", a spus Mike Pompeo, secretar de Stat.
Pompeo a mai subliniat lipsa de imparțialitate a organismului ONU prin numărul de rezoluţii de condamnare a Israelului, mai mare decât pentru toate celelalte ţări din lume luate la un loc. Washingtonul avertizase încă de anul trecut că se vor retrage din Consiliul pentru Drepturile Omului, dacă ţările membre nu vor să modifice structura şi modul de acţiune.