SUA se pregătesc să interzică aparatele electronice pe zborurile din Orientul Mijlociu
SUA se pregătesc să interzică începând de marți pasagerilor îmbarcați pe zborurile provenind din mai multe țări din Orientul Mijlociu să transporte în cabină aparate electronice, precum tablete sau laptopuri, potrivit mai multor mass-media și tweet-uri ale companiilor aeriene, potrivit AFP, scrie agerpres.ro.
Pe contul său oficial de pe Twitter, compania Saudi Airlines avertizează că "laptop-urile și tabletele nu sunt autorizate pe zborurile spre Statele Unite ale Americii".
"Telefoanele mobile și echipamentul medical necesar în timpul zborului sunt excluse de la aceasta interdicție", a declarat la rândul său compania iordaniană Royal Jordanian, într-un tweet în atenția clienților săi luni după-amiază. Mesajul a fost șters ulterior de către companie. Mass-media americane au explicat că noua regulă, adoptată din motive de securitate, nu a fost încă oficializată.
"Aparatele interzise, cum ar fi laptop-uri, tablete, camere video, playere DVD și jocuri electronice etc ... trebuie să fie transportate în bagaje înregistrate", prin urmare, plasate în cală, a explicat, de asemenea, compania în acest tweet.
Aceste reguli se referă la treisprezece țări, ziarul The Guardian. Financial Times a indicat că măsura vizează companii din opt țări.
Ministerul american pentru Securitate Internă (DHS) a refuzat să facă orice fel de comentariu pe acest subiect și a spus că va furniza "informații la timpul potrivit".