SUA şi Rusia schimbă modelul relaţiei. John Bolton a venit la Moscova fără ramura de măslin
foto: ziarul de Iaşi
Vizita de două zile a consilierului pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, în Rusia, marchează sfârşitul epocii de parteneriat strategic între Rusia şi SUA, al cărui loc va fi luat de un nou model de relaţii: descurajarea strategică reciprocă, comentează în ediţia sa de miercuri cotidianul Kommersant, citând o serie de experţi ruşi.
Vizita lui Bolton, a doua în şase luni în capitala rusă, a avut o agendă fundamental nouă. De data aceasta, el a sosit la Moscova pentru a negocia noile reguli ale jocului în relaţiile ruso-americane în contextul ultimelor declaraţii ale lui Donald Trump privind retragerea SUA din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) din 1987, care interzice utilizarea unei serii întregi de rachete cu rază de acţiune variind între 500 şi 5.000 de km.
Pentru a descrie situaţia actuală din relaţiile ruso-americane, Vladimir Putin a evocat marţi seara vulturul de pe stema SUA. "Din câte îmi amintesc, pe stema Statelor Unite este înfăţişat un vultur, care ţine în gheare pe de o parte 13 săgeţi, iar de cealaltă parte o ramură de măslin - ca semn al politicii paşnice - cu 13 măsline. Întrebare: vulturul vostru a mâncat deja toate măslinele şi au rămas doar săgeţile?", s-a adresat lui Bolton pe un ton ironic Vladimir Putin la întâlnirea de la Kremlin.
În replică, John Bolton a spus că "ramura de măslin se află în gheara dreaptă a vulturului", ceea ce "demonstrează priorităţile sale". Cu toate acestea, el a recunoscut că a venit la Moscova "fără ramura de măslin". "Aşa m-am şi gândit", a concluzionat ironic Putin, citat de Kommersant.
Chiar dacă tonul echilibrat a prevalat de ambele părţi de-a lungul întregii vizite axată pe viitorul Tratatului INF, consilierul pentru securitate al Casei Albe nu s-a eschivat să declare răspicat la conferinţa de presă de marţi seara, în finalul deplasării sale la Moscova, că numai SUA au respectat tratatul, iar documentul în sine este depăşit, potrivit agerpres.ro.
"Să ne uităm mai întâi la situaţia reală. Tratatul a fost încălcat, el este depăşit şi nu cuprinde în mod absolut toate părţile interesate", a declarat Bolton la conferinţa de presă susţinută la sediul Interfax.
În opinia sa, nu retragerea SUA din INF reprezintă o ameninţare, ci prezenţa rachetelor ruseşti pe teritoriul european. Începând cu 2008, Rusia a testat rachete terestre de croazieră, încercând să ascundă acest fapt şi încălcând tratatul.
"De fapt, rachete balistice ruseşti sunt deja în Europa. Nu retragerea SUA din INF reprezintă o ameninţare, ci prezenţa rachetelor ruseşti pe teritoriul european", a insistat oficialul american, fără să precizeze dacă este vorba de partea europeană Federaţiei Ruse sau de o altă zonă geografică.
În aceeaşi ordine de idei, el a spus că INF nu ia în considerare noua realitate strategică, care impune 'noi necesităţi, noi cerinţe, care nu fac parte din prevederile tratatului existent'.
Cu toate acestea, SUA sunt departe de decizia de a instala noi rachete în Europa în legătură cu intenţia lor de a se retrage din tratat, a mai spus el.
Totodată, Bolton s-a declarat convins că retragerea SUA din Tratatul INF nu va distruge stabilitatea globală, aşa cum nu a distrus-o nici după ieşirea din Tratatul ABM în 2001 pentru a implementa sistemul de apărare antirachetă. "S-a spus atunci că Tratatul ABM reprezintă "piatra de temelie" a stabilităţii în Europa şi în întreaga lume" şi că retragerea SUA o va nărui, dar aceasta nu s-a întâmplat, a afirmat oficialul american, adăugând că acelaşi lucru este valabil şi pentru INF.
Pe lângă faptul că încearcă să obţină, din nou, superioritate militară, intenţia SUA de a abandona INF are un subtext politic, consideră expertul rus Vladimir Vasiliev, cercetător principal la Institutul pentru SUA şi Canada de pe lângă Academia de Ştiinţe de la Moscova, citat de Kommersant.
"Prin revocarea INF, care a fost parte a temeliei vechiului parteneriat, SUA trec Rusia în categoria ţărilor nelegitime din punct de vedere politic, precum Coreea de Nord", a declarat Vasiliev. "Aşa cum a fost în 1990-1991, când URSS s-a destrămat: America încearcă să trimită astăzi un semnal clar Moscovei: prezentaţi actul de predare necondiţionată pentru că suntem oricum mai puternici", a apreciat expertul citat, referindu-se la ultima declaraţie a lui Trump că SUA îşi vor spori arsenalul nuclear până când celorlalţi le 'va veni mintea la cap".
Întrucât ştiu că din punctul de vedere al armelor convenţionale au un avantaj multiplu faţă de Rusia, SUA încearcă să realizeze o schimbare a balanţei puterii, apreciază la rândul său Fiodor Voitolovski de la IMEMO (Institute of World Economy and International Relations) din Moscova.
Sub preşedinţia lui Trump, "relaţiile ruso-americane trec de la parteneriatul strategic la noul model de descurajare reciprocă", susţine el, adăugând că 'acest model va include atât paşi simetrici, cât şi asimetrici', conform Kommersant.

- Un pilot A SUPRAVIEŢUIT CA PRIN MINUNE după ce avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit şi a luat foc pe autostradă
- Şase copii din SUA au murit în urma unei epidemii cu adenovirus într-un centru medical
- DATE STATISTICE: Numărul arestărilor de familii de imigranţi la graniţa SUA-Mexic este în creştere
- Doi bărbaţi au încercat să treacă frontiera în Ucraina cu o femeie moartă pe bancheta din spate (FOTO 18+)