SUA şi Uniunea Europeană, în pragul unui război valutar
De aproape doi ani nu s-a mai tranzacționat euro la o rată de schimb de 1.38 dolari. Avansul de aproape 3% din ultimele zile a fost cauzat de datele proaste din economia americană, ce intensifică speculațiile conform cărora, Rezerva Federală nu va încetini printarea și implicit devalorizarea dolarului, până cel puțin în martie 2014, informează Capital.ro.
"Programul de stimulare s-a dovedit inutil și un singur lucru poate salva economia americană: un dolar slab", spun specialiștii în piața valutară ai casei de brokeraj Admiral Markets.
Acest lucru ar afecta, însă, zona euro și ar putea declanșa un război valutar între cele două super-puteri economice. Europenii au reacţionat imediat şi Franța dorește ca Banca Centrală Europeană să intervină prin politici monetare pentru a stopa aprecierea cursului. "Euro este prea puternic, dacă ar fi fost cu 10% mai jos, ar fi crescut avuția naţională cu 1,2%, ar fi creat 120.000 de noi locuri de muncă și ar fi redus deficitul cu 12 miliarde. Dacă euro ar fi fost cu 20% mai ieftin, am fi creat 300.000 de job-uri şi am fi redus o treime din deficit", a explicat zilele trecute Ministrul Industriei din Franţa.
"Dacă nu ar fi existat euro, țările din regiune ar fi avut propria valută, care s-ar fi depreciat semnificativ și situația economică a acestora s-ar fi îmbunătățit. În schimb, majoritatea sunt în depresiune și aceasta se va adânci dacă EUR/USD va continua să crească. Un dolar slab este benefic economiei americane și acesta pare a fi planul lor de revenire", constată specialiştii de la Admiral Markets.
Aprecierea monedei europene s-a intensificat în ultimele 3 luni, timp în care a caştigat aproape 10% față de moneda americană. Experţii în domeniu sunt de părere că salvarea ar putea veni chiar din Statele Unite, în pofida faptului că situaţia actuală pare că favorizează o continuare a acestei tendințe. "Principalul indice bursier american a atins, în această săptămână, un nou maxim istoric, piața locală de acțiuni este într-un evident bubble, iar pe termen mediu, ar putea urma un declin amplu, ceea ce ar duce la o depreciere a cursului EUR/USD", atenţionează analiștii Admiral Markets.