SUA testează transferul rapid de militari în Europa, pentru contracararea Rusiei
Statele Unite au iniţiat joi, prin transferul a peste 300 de militari în Germania, o serie de teste privind noua strategie de mobilizare rapidă a trupelor în Europa în scopul suplimentării efectivelor pentru descurajarea unei posibile agresiuni a Rusiei, scrie mediafax.ro.
Peste 300 de militari americani de la Baza "Fort Bliss" din Texas au sosit joi în Germania. În total, săptămâna aceasta, în Germania şi Polonia vor fi transferaţi 1.500 de militari americani, care vor participa la exerciţii comune cu trupele din aceste ţări, informează agenţia Associated Press.
Tancuri Abrams, vehicule blindate Bradley şi alte echipamente militare americane au fost trimise în Olanda, urmând să ajungă în Germania şi Polonia.
În Germania, militarii au fost întâmpinaţi de ambasadorul Richard Grenell, de generalul american John L. Gronski şi de generalul german Carsten Breuer.
"Scopul misiunii se referă la capacitatea de reacţie, la intensificarea capacităţii de reacţie şi la interoperabilitatea cu aliaţi din cadrul NATO precum Germania şi Polonia, doi aliaţi esenţiali în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord", a declarat generalul american John L. Gronski.
În urma anexării regiunii ucrainene Crimeea în 2014, Statele Unite au intensificat activităţile militare în Europa, în coordonare cu aliaţii din cadrul NATO. Strategia include staţionarea de batalioane multinaţionale în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, sub comandamentul Marii Britanii, Canadei, Germanei şi Statelor Unite.
În plus, în cadrul "iniţiativei privind capacitatea de reacţie", Alianţa Nord-Atlantică elaborează planuri pentru transferul a câte 30 de unităţi terestre, aeriene şi navale în 30 de zile pentru suplimentarea efectivelor în situaţii de conflict. În plus, NATO a anunţat înfiinţarea a două comandamente militare - în Norfolk (Virginia) şi în Ulm (Germania) - pentru eficientizarea transferului efectivelor militare peste Atlantic în Europa în situaţii de criză.
"Abilitatea noastră de a suplimenta rapid efectivele de luptă în zonele operaţionale este esenţială pentru proiectarea imediată a forţelor pentru susţinerea Alianţei Nord-Atlantice", a comunicat Comandamentul european al armatei SUA.