SUA trimit un portavion și un echipaj de operare bombardiere în Orientul Mijlociu
Statele Unite vor trimite portavionul USS Abraham Lincoln şi un echipaj de operare de bombardiere în Orientul Mijlociu ca răspuns la „mai multe indicaţii şi avertizări îngrijorătoare” din partea Iranului, a anunţat consilierul pe securitate naţională John Bolton, notează CNN.
Un oficial american a declarat pentru CNN că ameninţările sunt atât la adresa forţelor americane maritime şi terestre. Trimiterea portavionului are ca scop prevenirea unor acţiuni militare din partea Iranului, a adăugat oficialul.
Într-un comunicat publicat de Casa Albă, Bolton a informat că SUA trimit portavionul şi echipajul pentru „a transmite un mesaj clar şi care nu poate fi interpretat greşit către regimul iranian: orice atac asupra intereselor Statelor Unite sau a ale aliaţilor va fi întâmpinat cu forţă”.
„Statele Unite nu doresc un război cu regimul iranian însă suntem pregătiţi să răspundem la orice atac chiar dacă ar fi indirect, al Gardienilor Revoluţiei sau prin forţele iraniene clasice”, se arată în comunicat, scrie agerpres.ro.
Doi oficiali americani au declarat pentru CNN că acest comunicat public are ca scop intimidarea Iranului. Nu există indicii că ar urma acţiuni militare din partea Iranului.
Secretarul de Stat Mike Pompeo a declarat că aceste operaţiuni au fost plănuite „de ceva timp”.
„Îi vom trage la răspundere pe iranieni pentru atacurile asupra intereselor americane. Iar dacă acest lucru va avea loc fie indirect, printr-o miliţie şiită, prin Houthi sau Hezbollah, vom trage la răspundere conducerea iraniană”, a declarat Pompeo.
Preşedintele Hassan Rouhani a declarat sâmbătă că Iranul trebuie să se împotrivească sancţiunilor aplicate de Statele Unite prin continuarea exportării propriului petrol şi creşterea exporturilor de alte produse.
Rouhani a făcut comentariile la postul public de televiziune, după ce Washingtonul a cerut ca ţările care cumpără petrol iranian să oprească aceste achiziţii începând cu 1 mai sau vor fi vizate de sancţiuni.
Washingtonul vrea să forţeze Iranul să nu mai producă uraniu slab îmbogăţit şi să îşi extindă centrala nucleară.
Aceasta este a treia acţiune punitivă a SUA faţă de Iran în câteva săptămâni.
Săptămâna trecută, SUA au cerut ţărilor care cumpără petrol iranian să oprească aceste achiziţii, după ce au pus trupele de elită Gardienii Revoluţiei pe o listă neagră.
Eforturile lui Donald Trump de a izola politic şi economic Teheranul au început anul trecut odată cu retragerea SUA din acordul nuclear, negociat cu Iranul şi alte ţări în 2015.
- UE vrea să îşi majoreze semnificativ importurile de gaze natural lichefiate din SUA până în 2023
- JOHN WICK 3: Parabellum va apărea luna aceasta pe marile ecrane
- AVION BOEING 737 CU 136 DE PASAGERI, PRĂBUŞIT ÎN RÂU. 21 de persoane au fost rănite
- Moldoveanul care şi-a înscenat moartea în SUA a pledat vinovat în faţa judecătorilor