SUA: Un incendiu puternic a izbucnit pe teritoriul unui laborator nuclear
Un incendiu de pădure ameninţă un laborator nuclear din Statele Unite. Flăcările au izbucnit în apropiere de complexul de cercetare din oraşul Los Alamos, statul New Mexico, şi se răspândesc rapid.
Autorităţile americane au ordonat evacuarea imediată a localităţii, cu o populaţie de aproximativ 12.000 de oameni. Pompierii ajunşi la faţa locului au reuşit să reducă din intensitatea focului. Potrivit purtătorului de cuvânt al laboratorului nuclear, rezervele de plutoniu se află în partea de nord-est a complexului, în timp ce incendiul se răspândeşte spre sud-est.
Totodată, materialele explozive sunt depozitate în siguranţă, în buncăre subterane de beton şi oţel. Laboratorul Naţional Los Alamos a supravieţuit unui incendiu puternic în anul 2000, când flăcările au adus un prejudiciu de aproape un miliard de dolari. Instituţia a fost deschisă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi este locul unde au fost produse primele bombe nucleare.