SUA vor trimite în Irak 560 de militari suplimentari. Declaraţiile lui Ashton Carter
SUA vor defășura 560 de militari suplimentari în Irak pentru a ajuta forțele guvernamentale în lupta împotriva organizației jihadiste Stat Islamic (SI) și mai ales în preluarea controlului asupra orașului Mosul, a anunțat luni, la Bagdad, ministrul american al apărării, Ashton Carter, relatează Agerpres.
Cu ocazia celei de-a patra vizite în Irak de la preluarea funcției, în februarie 2015, Carter s-a întâlnit cu premierul irakian Haider Al-Abadi și cu omologul său irakian Khaled al-Obeidi, în contextul în care SUA conduc o mare coaliție internațională care luptă împotriva SI.
Vizita ministrului american survine la două zile de la preluarea de către forțele irakiene a bazei aeriene de la Qayyarah, la aproximativ 60 km sud de Mosul, o etapă crucială pentru recucerirea acestui cel de-al doilea oraș din Irak, controlat de SI din iunie 2014.
'În fața recentelor progrese ale forțelor de securitate, Carter a anunțat că SUA, în strânsă coordonare cu guvernul irakian, vor desfășura încă 560 de militari în Irak pentru a continua această operațiune', se arată într-un comunicat al Pentagonului.
'Aceste efective suplimentare vor aduce forțelor irakiene un sprijin în special în materie de capacități logistice și în infrastructuri la baza aeriană de la Qayyarah', a precizat sursa citată.
Prin această suplimentare, peste 4.600 de militari americani vor fi desfășurați în Irak, în principal pentru misiuni de formare a trupelor irakiene.