SUA vor vinde avioane de vânătoare Boeing în Qatar și Kuweit
Statele Unite sunt pe cale să aprobe vânzarea, îndelung amânată, a unor avioane de vânătoare Boeing către Qatar și Kuweit, afirmă agenția de presă Reuters într-o știre în exclusivitate difuzată vineri, scrie agerpres.ro.
Patru surse, a căror identitate nu a fost dezvăluită, dar despre care se precizează că sunt atât din SUA, cât și din zona Golfului Persic și sunt familiarizate cu subiectul, au declarat pentru Reuters că notificarea Congresului ar putea începe săptămâna viitoare. Un oficial din Ministerul Apărării de la Doha a declarat că o decizie este iminentă.
Compania Boeing și-a exprimat speranța că se vor produce în curând evoluții privind cele două tranzacții de valori ridicate. Oficialități din domeniul apărării și din industrie avertizaseră că amânările pot costa miliarde de dolari, deoarece cumpărătorii se pot adresa la un moment dat altor furnizori. Sursele din Qatar nu au comentat valoarea achiziției, dar Reuters afirmă că Pentagonul și Departamentul de Stat au în vedere vânzarea a 36 de avioane de vânătoare F-15, produse de Boeing, în valoare de aproximativ 4 miliarde de dolari, către Qatar, și a 28 de avioane 28 F/A-18E/F Super Hornet, plus opțiuni pentru alte 12, către Kuweit, o tranzacție estimată la 3 miliarde de dolari. Ar putea urma în curând și vânzarea către Bahrain a unor avioane de vânătoare F-16 produse de Lockheed Martin, mai spune una din sursele Reuters.
Vânzarea aeronavelor respective a fost blocată timp de câțiva ani, iar Israelul și-a exprimat îngrijorarea că echipamentele militare ajunse în posesia unor state arabe din zona Golfului ar putea fi utilizate împotriva sa. Oficialități americane au criticat în trecut Qatarul pentru presupuse legături cu grupuri armate islamiste.
Departamentul de Stat american a refuzat să comenteze orice solicitări interguvernamentale de vânzări de armament. Un oficial american de rang înalt a explicat că absența unor astfel de comentarii înainte de notificarea oficială a Congresului este o politică a SUA în materie, dar a insistat că Washingtonul își menține angajamentul față de securitatea și stabilitatea regiunii Golfului.