Subiectul şcolilor cu predare în limba română din Ucraina, discutat de Filip şi Groisman: Noua lege a educaţiei nu e îndreptată împotriva cuiva
Embed:
Subiectul şcolilor cu predare în limba română din Ucraina a fost discutat astăzi la Chişinău, în cadrul întâlnirii dintre premierul Pavel Filip şi omologul său ucrainean Volodimir Groisman. Oficialii s-au înţeles ca, în data de 20 octombrie, ministrul Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, să întreprindă o vizită la Kiev, unde va analiza problema în detalii.
"Avem îngrijorări, ca toţi moldovenii şi românii să-şi poată face studiile în Ucraina, în limba lor maternă, adică în limba română. Problemele nu se rezolvă prin intermediul înaintării ultimatelor, problemele se rezolvă în discuţii, în discuţii calme şi discuţii raţionale", a declarat Pavel Filip.
"Această nouă lege a educaţiei nu este îndreptată împotriva cuiva. Suntem un stat multietnic, respectăm fiecare minoritate naţională care trăieşte în Ucraina şi o consideră patria lor. Trebuie să menţionăm ca Ucraina are acum nevoie de o atenţie deosebită în ceea ce priveşte dezvoltarea limbii de stat", a spus Volodimir Groisman.
Dimineaţă, şeful Guvernului de la Kiev a fost întâmpinat pe Aeroport de omologul său, Pavel Filip.
Înaltul oaspete a participat şi la forumul economic Moldova Business Week, unde participanţii au făcut bilanţul relaţiilor comerciale dintre Moldova şi Ucraina.
"Există peste 200 de acorduri bilaterale din Republica Moldova şi Ucraina, care privesc comerţul liber, stimularea şi protejarea investiţiilor, cooperare economică şi financiară", a menţionat Alexandru baltag, director AOAM.
În Moldova sunt înregistrate 1.128 de întreprinderi cu capital ucrainean, iar investiţiile sunt de peste 281 de milioane de euro. Un exemplu este fabrica de sucuri din Edineţ. Acolo au fost investite 15,5 milioane de euro şi au fost deschise peste 150 de locuri de muncă. Reprezentanţii fabricii spun că au investiti în ţara noastră, pentru că au văzut potenţial.
"Este asigurată o foarte bună bază de materie primă de calitate înaltă. Un climat investiţional favorabil dezvoltării afacerii, facilităţi de export pe pieţele Uniunii Europene şi posibilitatea de a activa într-un parc industrial", a subliniat Sergiu Japalău, antreprenor.
"Ca Guvernul să îşi poată permite să facă investiţii sociale, trebuie să fie un Guvern pro-business. Mizez, în continuare pe susţinerea dumneavoastră. Moldova are nevoie de investitori, pentru că Moldova are nevoie de locuri de muncă", a precizat premierul Filip.
"Ucraina este vecin şi prieten şi va susţine mereu Republica Moldova. Noi ne bucurăm de succesele voastre. Viitorul nostru comun este în Uniunea Europeană", a conchis premierul Ucrainei.
Cei doi premieri au semnat o foaie de parcurs a cooperării dintre Moldova şi Ucraina pentru anul 2018 şi au susţinut şi o conferinţă de presă.
Premierul Ucrainei a avut o întâlnire şi cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

premierul Pavel Filip, şcolile cu predare în limba română, Ucraina, Volodimir Groisman.toate TAG-urile
Actualitate
Actualitate
- Andrian Candu: Pentru noi este foarte important să asigurăm beneficiul locuitorilor din stânga Nistrului
- Premierii Pavel Filip și Volodimir Groisman și-au exprimat sprijinul pentru parteneriatele de afaceri moldo-ucrainene (FOTO)
- Premierii Pavel Filip şi Volodimir Groisman au semnat Foaia de parcurs pentru dezvoltarea cooperării moldo-ucrainene pentru 2018 (FOTO)