Subvenţii cu nereguli. Mai mulţi agricultori trebuie să restituie statului 15 milioane de lei
Aproape 15 milioane de lei trebuie să restituie statului mai mulţi agricultori, care în perioada anilor 2013-2015 au beneficiat de subvenţii. Potrivit Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, aceştia au cheltuit banii contrar destinaţiei.
Reprezentanţii Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură au verificat aproape 800 de producători agricoli din ţara noastră.
Cele mai multe dosare au fost examinate în raionul Cahul şi în municipiul Chişinău. În urma inspecţiei au fost depistate mai multe abateri.
De exemplu, 14 producători au vândut bunurile pentru care au primit bani din fondul de subvenționare. De asemenea, peste 250 de animale de prăsilă de diferite specii au fost sacrificate.
Cinci fermieri au ascuns informaţia că au primit granturi atunci când au depus actele pentru subvenţionare. Totodată, s-a constatat că trei producători se află în procedură de insolvabilitate, iar alţi trei au abandonat sau au defrişat plantaţiile.
Fondul de Subvenţionare a agricultorilor a fost de aproape un miliard şi jumătate de lei, în perioada 2013-2015.