Subvenții din partea statului de circa 900 milioane de lei. Agricultorii pot depune cereri la AIPA
Agricultorii pot depune de astăzi cererile pentru obţinerea subvențiilor. Fondul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură este 900 de milioane de lei. Prioritate vor avea producătorii de fructe şi legume, cei din sectorul zootehnic, dar şi cei care vor investi în dezvoltarea infrastructurii post-recoltare. De anul acesta, agricultorii vor putea depune dosarele şi online. Suma maximă care poate fi solicitată de un fermier este de 3 milioane de lei, în timp ce grupurile de producători pot cere până la 4,5 milioane de lei.
"De la 1 februarie, adică de astăzi şi până la 31 octombrie producătorii agricoli vor putea depune cereri pentru a obţine subvenţii. Conform bugetului de stat pentru anul 2018, în Fondul Naţional de Dezvoltare a Agriculturii si Mediului Rural sunt direcționate circa 900 de milioane de lei, dintre care 633 pentru 2018, 220 milioane restanţe pe anul trecut şi circa 46 de milioane sunt direcţionate Fondului Vii şi Vinului", a declarat Liviu Volconovici, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
Noutatea acestui an va fi lansarea programului de acordare a subvenţiilor în avans.
"Acest program va fi lansat odată cu aprobarea conceptului de către Guvern. La moment este în definitivare şi urmează în următoarele zile să fie expus dezbaterilor publice în aşa fel, ca în primăvara acestui an să lansăm împreună acest program, iar toţi acei tineri care au idei inovative dar nu au finanţare sau nu au posibilităţi financiare de a realiza aceste investiţi să poată beneficia, sau să poată primi, să se poată bucura de aceste facilităţi", a precizat Nicolae Ciubuc, director AIPA.
Anul trecut, 7.800 de agricultori au depus cereri la AIPA. Dintre aceştia au fost subvenționați aproximativ 7.000 de fermieri, suma totală fiind de 520 de milioane de lei.
- Circa 95 de milioane de lei, recuperate de PCCOCS de la cei care au fost vizaţi în dosarele trimise în judecată
- Apă-Canal Chişinău a scos la licitaţie 37 de vehicule, printre care şi un AUTOMOBIL DE LUX. Cui i-a aparţinut şi cu cât se vinde bolidul
- AIPA verifică agricultorii. Fermierii care au beneficiat de subvenţii din partea statului, dar nu au aplicat materiale de promovare, riscă să întoarcă banii