Succesele sportivilor moldoveni la Jocurile Olimpice de la Londra
Moldova şi-a încheiat practic evoluţia la Jocurile Olimpice. Puţin înainte de închiderea oficială a evenimentului va intra în concurs ultimul luptător moldovean. Nicolae Ciobanu îşi va încerca forţele în categoria 96 de kilograme la lupte libere, iar Roman Prodius şi Iaroslav Muşinschi vor lua startul în proba de maraton de la ora 13:00. Până acum, ţara noastră, a cucerit două medalii de bronz.
Halterofilii Cristina Iovu şi Anatol Cîrîcu au obţinut cele mai mari performanţe pentru Moldova la Jocurile Olimpice de la Londra. Cei doi sportivi sunt singurii care au urcat pe podium, câştigând medalii de bronz. Iovu s-a clasat pe trei la categoria 53 de kilograme feminin, iar Cîrîcu, la 94 kilograme.
Zalina Marghiev a obţinut al treilea ca mărime succes. Atleta s-a clasat pe locul opt în finala probei feminine de aruncare a ciocanului. Un alt participant într-o finală la atletism a fost Ion Luchianov. Sportivul a încheiat pe locul 10 în proba de 3000 metri obstacole.
Restul reprezentanţilor de la atletism au avut evoluţii mai modeste. Trei atleţi au ratat calificarea în finală: Sergiu Marghiev la aruncarea ciocanului, Olesea Cojuhari la 400 metri, Elena Popescu la 800 metri, iar Natalia Cerches s-a clasat pe locul 65 la maratonul feminin.
Boxerul Vasile Belous, judocanul Sergiu Toma şi luptătoarea Svetlana Saenco au fost eliminaţi în a doua luptă, iar judocanul Ivan Remarenco a părăsit competiţia chiar după lupta de debut.
Succese modeste şi la nataţie. Tatiana Chişcă a ocupat locul 40 din 46 la proba 100 metri bras, iar Daniil Artiomov, la aceeaşi probă masculin, s-a clasat pe locul 40 din 44. La tir cu pistolul Marina Zgurscaia a ocupat locul 29 din 49, iar ciclistul Oleg Berdos a devenit singurul sportiv moldovean care a abandonat competiţia.
Un rezultat surprinzător l-a avut cel mai tânăr membru al lotului, Dan Olaru. Acesta a intrat în cei mai buni 16 participanţi la tir cu arcul după două partide de excepţie în care a eliminat din competiţie un american şi un englez.
În total, în lotul olimpic al Moldovei au fost incluşi 22 de sportivi, dar la competiţiile de la Londra au fost admişi doar 20. Asta după ce Marina Marghiev şi Natalia Artîc au fost depistate pozitiv la testul antidoping.