"Succesul rundei de negocieri 5+2 este că aceasta a avut loc"
Reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Radojko Bogojevic, a declarat că "succesul rundei de negocieri de astăzi este că aceasta a avut loc". Ambasadorul a făcut declaraţia la finele unei conferinţe de presă care a avut loc la Viena, după încheirea celei de-a doua runde în privinţa reglementării transnistrene în formatul 5+2 în acest an.
"Participanţii au demonstrat o abordare constructivă, iar părţile au manifestat dorinţă de coopera pentru a găsi soluţii", a rezumat Radojko Bogojevic, îndemnând părţile să intensifice contactele directe.
Reprezentantul politic al Tiraspolului, Nina Ştanski, a afirmat că economia din stânga Nistrului s-ar afla în continuare în ceea ce ea a numit "blocadă, instituită de Moldova" şi din acest motiv ar avea de suferit şi sferele transportului şi bancară. Reprezentanta Tiraspolului s-a arătat îngrijorată de semnarea Acordului de Asociere şi, mal ales, al celui de Liber Schimb între Moldova şi Uniunea Europeană. Nina Ştanski are temeri că Acordul va periclita activitatea companiilor din Transnistria.
La rândul său, vicepremierul pentru Reintegrare Eugen Carpov a respins insinuărfile că Chişinăul ar bloca economic regiunea şi prezentat date statistice concludente ce demonstrează dinamica pozitivă în operaţiunile de import-export efectuate de companiile din regiune, facilitate de preferenţele comerciale acordate Republicii Moldova de partenerii internaţionali.
În privinţa fermierilor din satele de sub jurisdicţia autorităţilor constituţionale, cărora autorităţile separatiste nu le permit accesul la terenurilor agricole, Nina Ştanski a spus că 83 din fermierii care au solicitat acces de la autorităţile transnistrene au permisiunea de a-şi cultiva pământurile. Eugen Carpov a declarat însă că problema rămâne nesoluţionată, din care cauză Chişinăul va plăti compensaţii agricultorilor umiliţi.
La tema obstacolelor create de autorităţile secesioniste în activitatea şcolilor subordonate Chişinăului, Eugen Carpov a afirmat: "Este important ca aceste şcoli să nu fie închise". Vicepremierul a reiterat necesitatea asigurării tuturor condiţiilor necesare pentru buna funcţionare a şcolilor respective şi abţinerii de la acţiuni unilaterale ce ar putea influenţa negativ procesul de studii.
Nina Ştanski a spus că multe firme din stânga Nistrului au de suferit de pe urma crizei ucrainene deoarece îşi pierd clienţii şi comercializează mai puţine produse. Eugen Carpov a spus încă că evenimentele din Ucraina nu au vreo influenţă asupra procesului de negocieri.
Pe 10-11 iunie, discuţiile pe marginea chestiunii transnistrene vor continua la Munchen la o conferinţă organizată de OSCE şi Guvernul german, iar o nouă rundă de negocieri – a treia în acest an – a fost anunţată pentru 17-18 iulie la Viena. Reprezentantul politic al Tiraspolului a precizat însă că cel puţin două echipe de negociatori nu şi-au declarat disponibilitatea de a participa la acea rundă.
Transnistria
- Reprezentantul Special al Preşedintelui OSCE: Participanţii la negocierile în formatul "5+2" trebuie să facă abstracţie de criza din Ucraina
- Ambasadorul OSCE Radojko Bogojevic: Criza din Ucraina afectează procesul de negocieri în formatul "5+2"
- O nouă rundă de negocieri în formatul "5+2". Agenda va include toate problemele înaintate de Chişinău şi Tiraspol