Suedezii nu mai au voie să fumeze în faţa barurilor
Fumătorii din Suedia nu mai au voie să îşi aprindă ţigările în zonele aflate în faţa barurilor, scrie agerpres.ro.
Autorităţile suedeze au promulgat o nouă lege referitoare la fumatul în spaţii publice care se aplică începând de luni.
Locurile de joacă publice, staţiile de autobuz şi peroanele din gări sunt de asemenea vizate de prevederile extinse ale acestei interdicţii referitoare la fumat.
Noile reglementări se aplică, de asemenea, ţigaretelor electronice.
Autoritatea suedeză din domeniul sănătăţii publice consideră aceste măsuri ca un pas important în protejarea sănătăţii populaţiei, precum şi în reducerea riscului pe care îl presupune fumatul pasiv.
Guvernul premierului Stefan Lofven şi-a stabilit obiectivul ca Suedia să devină o ţară fără fumători până în 2025.
Până acum, suedezii puteau fi zăriţi fumându-şi ţigările în zonele special amenajate în faţa barurilor şi a restaurantelor din Stockholm şi celelalte oraşe.
Suedezii nu mai au voie de mai mulţi ani să fumeze in interiorul restaurantelor.