Suedia a emis un avertisment privind exercițiile militare controversate ale Rusiei în Marea Baltică
Autorităţile suedeze au emis avertismente cu privire la traficul maritim civil la Marea Baltică, înaintea unor exerciţii militare ale Marinei ruse şi unor teste ale unor rachete prevăzute săptămâna aceasta.
O reprezentantă a Administraţiei Maritime suedeze, Marie Hallerfelt, a declarat marţi că exerciţii ale artileriei ruse în trei zone situate în sudul şi sud-estul Mării Baltice reprezintă un pericol la adresa navigaţiei începând de miercuri şi până vineri.
Exerciţiile - care includ tiruri de rachete de pe nave ruse - se desfăşoară într-o zonă situată între Suedia, Polonia şi Letonia, foarte aproape de oraşul suedez Karlskrona (sud), în care se află o bază navală-cheie, scrieDigi24.ro.
Ministerul leton al Apărării l-a convocat săptămâna trecută pe ataştul militar rus, căruia i-a transmis îngrijorările sale cu privire la exerciţii.
Riga a denunţat aceste exerciţii drept o demonstraţie de forţă provocatoare şi inutilă.
Rusia i-a cerut Letoniei să închidă spațiul aerian pe o înălțime de 18 kilometri, iar tragerile de rachetă vor avea loc la o distanță de doar 40 de kilometri de coasta Letoniei. Un astfel de exercițiu militar fără precedent ar putea perturba zborul avioanelor civile și le-ar putea pune în pericol.