Suedia a rămas fără cel mai înalt vârf al țării din cauza căldurii
Suedia a rămas fără cel mai înalt vârf al țării, un ghețar de pe vârful sudic al muntelui Kebnekaise, după ce din cauza temperaturilor istorice înregistrate zilele trecute, acesta a început să se topească, scrie libertatea.ro.
Kebnekaise, o destinație turistică populară situată în nordul Suediei, are două vârfuri principale – unul sudic, acoperit de un ghețar și unul nordic, fără gheață.
Rosqvist a declarat că vârful sudic a pierdut 4 metri de zăpadă între 2 și 31 iulie, adică o medie de 14 centimetri în fiecare zi a lunii iulie.
"Această topire se realizează foarte repede. Rezultatul acestei veri fierbinți va fi o pierdere record de zăpadă și gheață în munți", a spus cercetătorul.
La ultima sa măsurare, vârful sudic a ajuns la 2.097 de metri deasupra nivelului mării, cu doar 20 de centimetri mai înalt decât vârful nordic care are 2096,8 metri.
"Prognozăm că începând cu 1 august, vârful sudic va fi mai mic decât cel nordic", a spus Rosqvist.
Anul trecut, diferența dintre cele două vârfuri a fost de doi metri în favoarea celui sudic.
Ghețarul sudic, a cărui înălțime se măsoară din 1880, s-a topit, în medie, cu un metru în fiecare an în ultimele două decenii, arată într-un studiu Universitatea din Stockholm.
"Este destul de înfricoșător", a declarat Gunhild Ninis Rosqvist.
"Acest ghețar este un simbol pentru toți ghețarii din lume. Acest mediu se topește, zăpada se topește și afectează întregul ecosistem: plantele, animalele, clima, totul", a spus Rosqvist.
Suedia, ce a fost afectată şi de importante incendii de pădure în luna iulie, inclusiv unele izbucnite dincolo de Cercul Arctic, rămâne în stare de alertă. Într-adevăr, în această ţară nu a mai plouat din luna mai, iar vegetaţia naturală este deosebit de uscată.