Suma alocată pentru alimentaţia copiilor în instituţiile de învăţământ ar putea fi mărită
Suma alocată pentru hrana copiilor în instituţiile de învăţâmânt ar putea fi mărită. Şi asta pentru că banii prevăzuţi în acest scop de autorităţile locale nu acoperă pe deplin necesităţile de alimentaţie ale copiilor. La această concluzie au ajuns membrii Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copiilor, care propun majorarea acestei sume.
Sumele care se alocă în prezent pentru alimentaţia copiilor au rămas la nivelul anului 2009, deşi preţurile alimentelor s-au majorat.
"Normele au rămas aceleaşi, susţinerea financiară a rămas la nivelul anul 2009. Anual în lunile aprilie se adoptă hotărârea Guvernului privind rata inflaţiei şi procentul de susţinere a acestor cheltuieli din păcate noi suntem astăzi la acelaşi nivel", a spus Ana Gobjilă, membră a Consiliului.
Ministerul Educaţiei, parte componentă a Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copiilor, spune că propunerea va fi luată în calcul şi va fi creat un grup de lucru pentru efectuarea unor noi calcule.
"Suma va creşte în funţie de trendurile care se observă pe piaţă, pentru că vedem cu toţii că preţurile alimentare cresc. De aceea acest fapt va influenţa şi asupra sumelor alocate", explică ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi.
Prânzul fiecărui elev din instituţiile de învăţământ costă, în prezent, câte 7 lei. Pentru alimentaţia fiecărui copil de la centrele de plasament se alocă, în fiecare zi, câte 26 de lei.