SUMĂ EXORBITANTĂ! Fiica cuplului Katie Holmes şi Tom Cruise are o garderobă de 3 milioane de dolari
Fiica lui Tom Cruise şi a lui Katie Holmes a fost desemnată de nenumărate ori cea mai bine îmbrăcată vedetă de la Hollywood. Apariţiile micuţei Suri sunt tot timpul comentate. Deşi are doar zece ani, puştoaica şi-a creeat propriul stil vestimentar și a fost întotdeauna în atenţia presei. Părinţii săi s-au despărţit în 2012, iar de atunci viaţa ei s-a schimbat total, scrie digi24.ro.
Suri Cruise este probabil unul dintre cei mai fotografiati copii de la Hollywood. Fetiţa a fost tot timpul în atenţia publicului din cauza relaţiei tumultoase pe care au avut-o părinţii săi, actorii Tom Cruise şi Katie Holmes. Cei doi s-au căsătorit în anul 2006. Ceremonia a avut loc într-un castel fastuos din Italia, dar au divorţat şase ani mai târziu. După despărţie, Suri a rămas în custodia mamei. Katie Holmes are o relaţie specială cu fiica sa.
„Ei îi mulţumesc în mod special pentru fiecare lucru pe care îl fac pentru că datorită ei fiecare zi din viaţa mea e minunată şi grozavă şi mai bună şi mă cunosc pe mine mai bine datorită ei”, afirmă Katie Holmes.
Suri Cruise este cunoscută şi pentru stilul său vestimentar. Puştoaica în vârstă de doar 10 ani cochetează cu moda de când a învâţat să vorbească. Părinţii săi au declarat în repetate rânduri că fetiţa lor îşi alege singură hainele şi că preferă ţinutele elegante. Se zvoneşte chiar că Suri are o garderobă în valoare de peste 3 milioane de dolari, iar Katie îi comandă hainuţe unicat la cei mai mari designeri ai lumii precum Versace, Cavalli sau Burberry.
„Cred că este important pentru copii să poarte ceea ce-şi doresc ei să poarte şi chiar poartă ceea ce-şi doreşte. Noi îi permitem să fie creativă. E specială, cu adevărat incredibilă. O fetiţă extraordinară”, spune Tom Cruise.
Presa internaţională susţine că Tom Cruise şi-a văzut din ce în ce mai rar fiica în ultimii trei ani. Asta pentru că Biserica Scientologică, al cărui membru de bază este, recomandă adepților să limiteze contactul cu persoanele care nu le împărtășesc ideologia. Katie Holmes s-a opus tot timpul ca fiica ei să devină adeptă a scientologiei. Acesta ar fi şi motivul divorţului dintre cei doi actori.
„Acea dragoste necondiţionată pe care o ai pentru mama ta şi pentru copilul tău este ceva universal şi cred că orice mamă se poate regăsi în asta”, spune Katie Holmes.
Tom Cruise mai are doi copii adoptați din timpul căsătoriei cu Nicole Kidman. Connor, în vârstă de 21 de ani şi Isabella, în vârstă de 23 de ani.