Summit la Varșovia: Reprezentanții a 60 de state discută despre promovarea stabilității în Orientul Mijlociu
Miniştrii de Externe şi oficiali de rang înalt din 60 de state participă miercuri la un summit de la Varşovia, organizat de Statele Unite şi care are ca temă promovarea stabilităţii în Orientul Mijlociu, cu accent pe contracararea influenţei Iranului, relatează site-ul postului France 24.
Pompeo, care va fi însoţit de vicepreşedintele Mike Pence, a informat anterior că vor exista ţări ai căror reprezentanţi nu vor fi prezenţi la Varşovia.
”Câteva ţări îşi vor trimite miniştrii de Externe. Câteva ţări nu vor face acest lucru. Este decizia lor", a declarat Pompeo în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc marţi la Bratislava.
”Credem că vom face progrese importante. Credem ca vor fi zeci de ţări care vor lucra pentru un Orient Mijlociu mai bun, mai stabil şi sper că până joi, când vom pleca, vom atinge acest scop", a adăugat oficialul american.
Germania, Franţa şi Marea Britanie au lansat, la sfârşitul lunii ianuarie, un mecanism financiar cu ajutorul căruia să evite sancţiunile impuse de SUA asupra Iranului.
Cu toate acestea, statele Uniunii Europene au criticat în repetate rânduri programul nuclear al Iranului.
Organizarea summitului reprezintă de asemenea o oportunitate pentru Guvernul polonez de a îşi îmbunătăţi relaţiile cu Washingtonul.
Ministrul polonez de Externe, Jacek Czaputowicz, a declarat că este important ca toate părţile implicate să coopereze în mod transparent pentru a ajuta la rezolvarea problemelor din Orientul Mijlociu.
ROMÂNIA - UE
- Iranul a lansat un satelit, chiar dacă NU RECUNOAŞTE acest fapt deocamdată
- Dorin Chirtoacă: Pe circumscripţii trebuie să rămână în cursă un singur candidat proeuropean şi unionist
- Diplomați UE: Sunt sute de agenți ai serviciilor de informații ruse și chineze LA BRUXELLES
- Uniunea Europeană vine cu noi reguli. Medicamentele la bucată nu vor mai fi disponibile în farmacii