Summit-ul UE-Rusia a fost scurtat. Putin are la dispoziţie doar trei ore pentru a se întâlni cu oficialii europeni
Uniunea Europeană îi acordă câteva ore lui Vladimir Putin. Preşedintele Rusiei se întâlneşte astăzi la Bruxelles cu cei mai importanţi lideri europeni. Summitul de două zile, care urma să înceapă cu o cină oficială, a fost redus până la o întrevedere de doar trei ore, din cauza relaţiilor tensionate dintre partenerii de negocieri.
Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Rusia sunt acum mai reci ca niciodată. Ultima perioadă a fost marcată de numeroase dispute, în special pe tema Ucrainei. Au existat şi tensiuni legate de situaţia din alte ţări ale Parteneriatului Estic, inclusiv Moldova.
Liderii europeni acuză Moscova de presiuni economice pentru a ţine Kievul sub influenţa sa. Bruxelles-ul crede că anume Kremlinul a convins preşedintele Ucrainei să suspende semnarea Acordului de Asociere.
În replică, Moscova acuză Uniunea Europeană de şantaj, dar şi de implicare în politica internă a Kievului. Un alt subiect fierbinte este cel privind dosarul energetic.
Anterior, Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva gigantului rus Gazprom, bănuit de concurenţă neloială. La întrevedere ar mai putea fi abordată şi tema liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii ruşi. Totuşi, analiştii nu se aşteaptă la decizii importante. Rusia va fi reprezentată de preşedintele Vladimir Putin, iar din partea Uniunii Europene vor participa preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.