Summitul Asia-Pacific a demarat la Beijing. Tensiunile dintre lideri politici ies la suprafaţă în pofida fastului chinezesc
Lideri mondiali, printre care Barack Obama şi Vladimir Putin, s-au adunat la Beijing în cadrul summitului Asia-Pacific, pe fondul tensiunilor dintre SUA şi Rusia, dar şi a creșterii influenței Chinei. Evenimentul a început cu mai multe critici la adresa țării-gazdă.
Șefii de stat și de guvern din regiunea Asia-Pacific au avut parte de o primire fastuoasă la Beijing. Liderii mondiali au fost întâmpinați cu muzică și dansuri tradiționale.
Cu toate acestea, tensiunile nu au lipsit chiar de la debutul summitului. În cadrul primelor declarații, președintele SUA, Barack Obama, a denunțat modul în care China a gestionat manifestațiile prodemocrație din Hong Kong.
De asemenea, liderul de la Casa Albă a făcut apel la eliminarea ultimelor obstacole în calea Acordului de liber-schimb Trans-Pacific care cuprinde Japonia, dar nu și China.
Totuși, el a subliniat importanța relațiilor chinezo-americane și a salutat dezvoltarea unei Chine prospere, pașnice și stabile: "Aprofundarea relațiilor noastre economice este motivul pentru care împreună cu președintele Xi Jinping sper să facem progrese spre un tratat bilateral, care să deschidă economia Chinei pentru investitorii americani."
Tot în deschiderea forumului, președintele rus, Vladimir Putin a subliniat că, pentru Moscova, cooperarea cu țările din regiunea Asia-Pacific este una strategică și prioritară. În ajun, Rusia a semnat un nou acord cu China, prin care Gazprom va livra încă 30 de miliarde de metri cubi de gaz pe lângă cele 38 de miliarde de metri cubi prevăzute în acordul semnat în mai cu această ţară.
"Ca membru al regiunii Asia-Pacific, Rusia trebuie să profite de avantajul competitiv în domeniul economiei, comerţului şi inovaţiilor al acestei zone care se dezvoltă", a declarat liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.
Forumul Cooperării Economice Asia-Pacific, organizat anual, se va încheia mâine.