Summitul dintre Donald Trump şi Vladimir Putin va avea loc pe 16 iulie la Helsinki. Ce aşteptări are NATO
Embed:
Anunţul despre prima întâlnire oficială dintre Donald Trump şi Vladimir Putin a fost primit cu entuziasm de NATO. Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, speră că în urma summitului, relaţiile dintre Washington şi Moscova se vor îmbunătăţi.
"Cred că trebuie să purtăm discuţii cu Rusia, fiindcă această ţară se află în vecinătatea noastră. Trebuie să purtăm negocieri pentru a obţine relaţii mai multe. Chiar dacă nu avem acum o colaborare strânsă, trebuie să încercăm să îmbunătăţim relaţiile", a spus Jens Stoltenberg, Secretarul Alianţei Nord-Atlantice.
Mai puţin optimistă în privinţa rezultatelor întâlnirii dintre Putin şi Trump este purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
"Recomand tuturor să privească aceste întâlniri pragmatic. Sunt multe teme care vor fi discutate la această întâlnire. În primul rând, se va vorbi despre relaţiile bilaterale şi despre problemele existente. Se va discuta şi despre problemele internaţionale, printre care Siria, dar şi Orientul Mijlociu şi nordul Africii", a menţionat Maria Zaharova, purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe.
Analiştii cred că Moscova caută să detensioneze situația dintre cele două puteri. Asta pentru că sancțiunile impuse de Statele Unite afectează mult Rusia, iar zeci de companii importante sunt cu un picior în groapă. Ultima dată, liderul de la Casa Albă şi cel de la Kremlin s-au întâlnit în noiembrie 2017, în cadrul summitului APEC din Vietnam.

Alianţa Nord-Atlantică, Donald Trump, Moscova, NATO, Vladimir Putin, Washingtontoate TAG-urile
Externe
Externe