Sunete misterioase, semnalate în tot mai multe locuri din lume VIDEO
Sunete ciudate, care ar putea fi emise de forme de viaţă extraterestră sau de OZN-uri, sunt semnalate în tot mai multe locuri din lume, de la Bucureşti şi până în Colorado, relatează site-ul televiziunii americane truTV, specializată pe informaţii din domeniul paranormalului.
De la Bucureşti, România, şi până la Arvada, Colorado, aceste zgomote pulsatorii au fost auzite şi înregistrate şi chiar postate pe YouTube. Una dintre cele mai populare înregistrări este cea realizată la Conklin, provincia Alberta, Canada, unde tăietorii de lemne apar uitându-se spre cer, în timp ce se aude un fel de geamăt metalic. Alte înregistrări cu sunete similare au fost realizate în Manitoba, Canada şi Kota Samarahan, Malayezia.
Mai mulţi comentatori de pe YouTube atribuie sunetele HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program), program de cercetare asupra frecvenţelor aurorale active desfăşurat pe teritoriul Statelor Unite, lângă localitatea Gakona, Alaska. Cu ajutorul acestui program este cercetată ionosfera, pentru a fi stabilit comportamentul ozonului, azotului şi ionilor acestora la bombardamentele radiaţiilor solare şi cosmice, dar şi la emisia de radiaţii de înaltă frecvenţă (ELF) de pe Terra.
Susţinut financiar de forţele navale şi forţele aeriene americane, precum şi de Universitatea din Alaska, HAARP este în mod obişnuit găsit ţap ispăşitor pentru evenimente misterioase şi inexplicabile. Dar, până acum, cred analiştii truTV, este improbabil ca aceasta să fie originea sunetelor.
Fapt divers